REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

În alertă: pericol de inundaţii la Ostrov, din cauza gheţurilor

În alertă: pericol de inundaţii la Ostrov, din cauza gheţurilor

Replica API 3 martie 2012 | 00:00 494

Primarul localităţii a amenajat deja internatul pentru potenţialii sinistraţi

Primarul localităţii a amenajat deja internatul pentru potenţialii sinistraţi

Situaţie alarmantă la Ostrov! Stratul de gheaţă, pe o porţiune de 13 kilometri, este de peste 4 metri înălţime şi alţi 5 cinci metri adâncime, iar dinamitarea acestuia se impune de urgenţă în condiţiile în care fluviul Dunărea va înregistra, în următoarele 24 de ore, o creştere a debitului până la 3.700 mc/s, în timp ce pe râuri se pot atinge şi chiar depăşi cotele de atenţie pe unele sectoare, se arată în prognoza hidrologică publicată, vineri, de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR). Existând pericol de creştere a nivelului de apă pe braţul Ostrov, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrodea Litoral, cei ai Inspecoratului pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile locale şi senatorul PSD Nicolae Moga s-au reunit vineri pentru a găsi soluţii pentru a preveni inundaţiile. "Nu ne-am mai confruntat până acum cu o astfel de situaţie. Pe braţul Ostrov, pe o porţiune de 13 kilometri, există un pod de gheaţă de peste 4 metri care persistă şi nu ştim ce se poate întâmpla în momentul când pleacă, cum pleacă şi dacă pleacă. În respectiva zonă există aproximativ 10 persoane, restul au fost strămutate în 2006, şi se află în situaţia de a veni apa peste ei", a declarat, pentru "Replica", primarul din Ostrov, Niculae Dragomir. În cazul în care casele oamenilor vor fi inundate, primarul spune că va caza localnicii în internatul de elevi din localitate, acolo unde preventiv a amenajat vineri câteva camere. "În cazul în care se impune mutarea lor din zonă îi vom duce la internatul din localitate, unde ei au mai fost cazaţi pe perioada inundaţiilor din 2006", a spus primarul. Oamenii sunt disperaţi şi spun că pe braţul Dunării care trece pe lângă Ostrov nu a mai existat o cantitate aşa de impresionantă de gheaţă. Pentru dinamitarea gheţii se aşteaptă verdictul de la Bucureşti. "Cei de la Apele Române şi cei de la ISU Constanţa nu mişcă nimic fără cei de la Bucureşti şi acum se aşteaptă un răspuns. Dacă creşte Dunărea şi pleacă milioanele de tone de gheaţă de pe canal nu rupe doar malurile, ci ia casele cu totul. O să-i arunce pe oameni pe mal ca pe adidaşi. Oamenii sunt disperaţi, o fată de clasa a XII-a plângea că singura ei avere sunt trei vaci pe care vrea să le vândă să dea la Facultatea de Actorie. În cazul în care zona va fi inundată, oamenii vor fi preluaţi, dar situaţia este dificilă, unul are 50 de vaci", a spus senatorul Moga. Podul de gheaţă ar mai putea fi spart cu un remorcher cu barje de la Călăraşi, numai că acesta a rămas împotmolit pe Dunăre. "Canalul Ostrov are 7-8 metri adâncime prin unele locuri, iar bucăţile masive de gheaţă trebuiesc îndepărtate urgent pentru eliminarea riscului major care există acum", mai spune Moga. Menţionăm că debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creştere (3.700 mc/s), însă sub media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s) - aşadar, poate exista speranţa că inundaţiile vor ocoli Ostrovul, însă nimic nu este sigur. De asemenea, se vor menţine podurile de gheaţă pe sectorul Călăraşi-Isaccea, iar pe sectorul Ceatal Izmail-Tulcea şi în Delta Dunării blocajele de gheţuri. Formaţiunile de gheaţă se vor menţine fără modificări importante, cu excepţia râurilor din vestul şi sudul ţării, unde vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare. În prezent, zeci de nave sunt prinse în gheaţă pe Dunăre, iar echipajele acestora nu pot decât să aştepte topirea sloiurilor. Între timp, avertizarea de inundaţii se menţine în 12 judeţe, iar prefecţii au decis să activeze comitetele pentru situaţii de urgenţă.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218