REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

În atenţia gravidelor: noi reguli la acordarea concediului medical

În atenţia gravidelor: noi reguli la acordarea concediului medical

Replica API 25 februarie 2016 | 00:00 214

Ordin al CNAS

Ordin al CNAS

Constănțenii care vor avea nevoie anul acesta de concediu medical, trebuie să fie foarte atenți, deoarece s-a schimbat legea. Printr-un Ordin al CNAS, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, au fost adoptate noi proceduri de acordare a concediilor medicale. Acestea vizează persoanele internate în spital, femeile însărcinate sau lăuzele, precum şi victimele incendiului de la clubul Colectiv.

Ordinul CNAS stabileşte că persoanele fizice autorizate (PFA) care au optat pentru plata contribuției de concedii și indemnizații de 0,85%, pentru a beneficia de plata concediilor medicale, recalculează această contribuție în funcție de situația reală a veniturilor realizate, constatate prin decizia de impunere, explică avocatnet.ro.

Noi reguli apar și în privința internării în spital. La externarea din spital, inclusiv pentru spitalizarea de zi, se poate acorda un concediu medical de la 1 la 7 zile calendaristice, iar în cazuri speciale, până la maximum 21 de zile calendaristice. Noutatea adusă de actul normativ amintit anterior constă în sintagma ”inclusiv pentru spitalizarea de zi”, se mai arată în Ordinul CNAS nr. 8/2016. Constănțencele care vor aduce pe lume copii anul acesta trebuie să știe că acordarea concediului pentru sarcină va fi pe o perioadă de 63 de zile înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie, pe o perioadă de 63 de zile după naştere. Concediile pentru sarcină şi lăuzie se pot compensa între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare, în aşa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.

De asemenea, o altă modificare prevăzută de actul normativ vizează victimele incendiului din 30 octombrie de la clubul Colectiv. Astfel, în cazul acestor persoane, certificatele de concediu medical se pot elibera şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 90 de zile. În mod normal, conform legii, certificatele de concediu medical se completează şi se eliberează la data la care se acordă consultaţia medicală, stabilindu-se numărul necesar de zile de concediu medical.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614