REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

În loc de ALCOOL, consumă PARFUMURILE soției și ale copiilor

În loc de ALCOOL, consumă PARFUMURILE soției și ale copiilor

Replica API 24 octombrie 2020 | 00:27 2635

Un bărbat domiciliat în localitatea Mihail Kogălniceanu este acuzat de către familie că bea şi are un comportament agresiv faţă de membrii acesteia. Bărbatul ar fi fost violent verbal și fizic cu soţia sa, dar şi cu cei doi copii pe care îi au împreună, motiv pentru care femeia a cerut la Judecătoria Constanţa emiterea unui ordin de protecţie pentru că i-ar fi teamă de pârât. Drept urmare, instanţa a emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni. Decizia este una executorie, dar poate fi atacată în instanţă. În plus, reprezentantul Ministerului Public a apreciat necesară obligarea lui C.N. la consiliere psihologică și terapie, pentru remedierea problemelor.

Bărbatul consumă spirt şi parfumuri în loc de alcool

Potrivit anchetatorilor, la data de 11 octombrie, în jurul orei 20:30, bărbatul a sosit la domiciliu în stare avansată de ebrietate și i-a solicitat soției sale cheile de la autoturism, iar la refuzul acesteia, de a-i preda cheile, a devenit agresiv în vorbire, după care a încercat să o lovească cu pumnul în zona feței, moment în care a intervenit fiul, lovitura fiind suferită de către acesta. Femeia arată că are probleme cu soţul de foarte mulți ani, acesta având probleme cu alcoolul. “Consumă spirt, parfumurile mele și ale copiilor și face foarte urât”, a declarat victima în timp ce era audiată. Potrivit anchetatorilor, reclamanta i-a dat de mai multe ori șanse din cauza copiilor. De multe ori, pârâtul promitea că nu va mai consuma alcool și nu se va mai comporta rău, însă această perioadă era scurtă.

Bărbatul reclamă că soţia i-a dat cu băţul în cap

Potrivit anchetatorilor, femeia şi copiii au fost agresaţi verbal în repetate rânduri. Deşi a declarat în faţa Poliţiei că regretă faptele, pârâtul a continuat să o amenințe pe femeie și a continuat să îi hărțuiască telefonic atât pe ea, cât și pe copiii săi. Din cauză că în seara de 11 octombrie soţia a refuzat să-i dea cheile maşinii, bărbatul a trântit ușa de la șifonier care s-ar fi rupt în două. De asemenea, i-ar fi agresat pe copii şi pe femeie, dar, la rândul său, bărbatul reclamă că și ei l-au agresat pe el în urmă cu o lună, când i-au dat cu bățul în cap. La ultimul eveniment, C.N. l-a apucat pe fiul său de gât și l-a zgâriat.

“Bag cuţitul în tine!”

Potrivit anchetatorilor, probele de la dosar confirmă cele spuse de femeie întrucât planșele foto conțin imagini cu șifonierul rupt de pârât, ușa ruptă cu ceva timp în urmă, sticlele goale din care pârâtul a consumat alcool, iar în înregistrările audio-video sunt cuprinse amenințările individului la adresa reclamantei. Reprezentantul Ministerului Public arată că, din probele administrate rezultă că există indicii care conturează actele de violență fizică, psihologică, iar expresii precum „vă bag în mormânt”, „bag cuțitul în tine” nu sunt normal a fi folosite în familie, fiind anormal să fie considerate ca ceva obișnuit. Reclamanta arată că îi este teamă de pârât pentru că este foarte violent și verbal și fizic. Aceasta a susţinut că i-a propus pârâtului de mai multe ori să ia tratament, să meargă la psiholog, dar acesta nu a vrut.

Ce a constatat instanţa?

Din întreg probatoriul administrat în cauză, constând în susținerile victimelor, coroborate cu înregistrările video vizionate în ședință și fotografiile aflate la dosar, și în parte, chiar cu recunoașterea făcută de pârât, rezultă că acesta din urmă a exercitat violențe verbale, psihologice şi fizice împotriva soţiei şi a celor doi copii. Instanța a constatat că familia individului manifestă o stare de temere reală și accentuată față de pârât. Unul din minori a arătat că tatăl pârât este un factor permanent de stres pentru el, fratele său și mama sa, întrucât consumă băuturi alcoolice în exces, împrejurare în care devine foarte violent. Pârâtul a încercat să minimizeze acțiunile violente pe care le-a întreprins asupra victimelor , prin aceea că a reacționat violent, întrucât la rândul său a fost agresat de aceștia, și totodată, că în incidentul petrecut la data de 11.10.2020, nu l-a lovit pe fiul minor, ci doar l-a apucat de gât și l-a zgâriat, însă nu cu intenție.

Bărbatul, obligat să păstreze distanţa

Instanţa a hotărât să emită ordinul de protecţie pe numele bărbatului, pentru perioada maximă de 6 luni de la data pronunțării hotărârii. Astfel, judecătoria Constanţa a emis ordinul prin care dispune următoarele măsuri și obligații pentru bărbat: evacuarea temporară a pârâtului C. N. din locuința familiei; obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victime şi faţă de domiciliul acestora; interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victimele.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai a baut parfum ca poate i mirosea gura a cacat
1
0
Dute ma la gradinita pentru ca acolo vezi lumea frumoasa cu floricele,animalute,copilasi draguti si alte lucruri placute,din pacate viata adevarata nu este asa si nici nu va fi daca ascundem gunoiul sub pres,adica ceace este urat si rau in lumea reala.
1
0
Despre alte personaje ati ajuns sa scrieti. Umpleti pagina ziarului cu mizerie Lumea eate plina de astfel de greseli ale naturii si pentru ele are cine sa le poarte de grija :instanta de judecata, politia.
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614