REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

În loc să-și dea DEMISIA de ONOARE, Rectorul ILIESCU are ȘORICUL GROS

În loc să-și dea DEMISIA de ONOARE, Rectorul ILIESCU are ȘORICUL GROS

Replica API 7 iulie 2020 | 00:10 3326

Dan Iliescu, rectorul ales al Universității Ovidius Constanța, așteaptă să preia ștafeta de la Sorin Rugină, în loc să-și dea demisia de onoare. După ce Replica i-a scos la iveală, în urma unei anchete jurnalistice, manglele făcute pe vremea când a fost pe rând, pro-decan și decan al Facultății de Medicină, Ministerul Educației a emis ordinul de numire în funcția de rector a lui Iliescu.

Din surse, Ministerul Educației nu avea cum să nu valideze dosarul, atâta timp cât acesta nu conținea nici un act de incompatibilitate și conflict de interese, nedovedit oficial încă. Singurul care știa despre manevrele făcute nu era altul decât Dan Iliescu în persoană, care putea să pună punct acestei stări de confuzie, dându-și demisia de onoare. Dar, oare Iliescu are onoare?

În așteptarea dreptului la replică…

Încă mai așteptăm un drept la replică din partea rectorului Iliescu ales, față de actele de incompatibilitate și față de conflictul de interese. Așteptăm răspuns cu privire la situația sa vizavi de Mădălina Iliescu, dacă a divorțat sau nu de soție. De asemenea, așteptăm să ne lămurească de ce soția nu mai apare în declarațiile de avere din 2016, până în prezent.

De fapt, Iliescu și-a pierdut onoarea când nu și-a trecut soția în declarația de avere sau atunci când a promovat-o de la asistent universitar, la șef lucrări în mandatele de pro-decan și decan pe care le-a avut la conducerea Facultății de Medicină?!

Reamintim că, timp de peste 3 luni de zile, conf. univ. dr Dan Iliescu s-a aflat în conflict de interese după ce, în calitate de Președinte al Senatului UOC, a luat decizii sau a participat la luarea unor decizii care îl priveau și pe candidatul la funcția de Rector, adică pe conf. univ. dr. Dan Iliescu! Reamintim, totodată, situația de incompatibilitate care a făcut și obiectul unei autosesizări a Agenției Naționale de Integritate. Aceasta se referă la o încălcare a art. 295 alin. 4 din Legea 1/2011 Legea Educației Naționale. Ce spune acest articol: „4) După intrarea în vigoare a prezentei legi se interzice ocuparea concomitentă de către soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv a funcţiilor prin care unul sau una se află faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă la orice nivel în aceeaşi universitate.

Vom reveni!

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Verificati si veti vedea cine cel mai mare HOT in forma organizata si continuata de la Ovidius. Cine este aranjorul de voturi in alegeri? Ati ghicit: alex bobita. Verificati-l si pe el, cand a devenit sef de departament statea intr-un apartament de 2 camere, vai de capul lui! In mai putin de 7 ani de cand are acces la banii universitatii si-a luat ap nou cu 4 camere, a schimbat masina. Isi mareste salariul, isi da salariu de merit, fura bani din proiecte. Sa mai spun?
2
0
Meditatii, reducere de pandemie cumperi una primesti doua si 10% reducere la cumpararea examenului hai la meditatie, hai neamule, hai ia porumbul fiert si hai la meditatii incet!
8
2
Decana de la Arte cu tort cu tot, se pregateste sa il futa pe iliescu.
19
1
ti-ai gasit onoare la tigani!
15
0
Iliescu este un adevarat copil al cetatii si fiul unor oameni absolut speciali. Ma bucur ca a devenit Rector. E un semn ca cetatea asta nu si-a pierdut complet mintile, dupa atata Mazare, Strutinsky si alti veniti cu biscuitelepe conducta din tot felul de colturi de tara. Restul e latrat de maidanezi atinsi de jigodie.
5
17
SUNTETI niste mancatori de cacat , si va hraniti in fiecare zi din hazna! Hal de articol
9
11
Cum sa pui ma numele de tiberius?? Nu suntem in imperiul roman. Auzi, danut! dE zici ca e un pusti caruia acum i-a dat parul pubian si el e ditamai handralaul cu chelie si buzele cazute ca cei cu atac de cord. BAai nene ce oameni nebuni! Ce nume pun la copii! Tacaniti oameni
8
10
Iar articolul vostru pute de la o posta a rahat de Epure.
7
11
Faceti bai fraierilor meditatii ca Mariana de la drept cu studentii de la clasa si o sa va umpleti de bani sarantocilor
10
1
Ma intreb daca decana de la Arte, Vitcu, fosta Hantiu, i-a dus tort dlui Iliescu dupa rezultatul votului. Asa a facut de fiecare data. In 2012 avea doua torturi pregatite, unul pentru Epure si unul pentru Girtu. In fct de rezultat s-a prezentat cu tortul...la fel la Rugina. Aceasta este pregatirea dnei decan....Speram sa scapam de astfel de personaje si mai ales de Girtu, toxicul din UOC. Se ocupa doar cu barfe si intrigi. Nu are pic de caracter! Succes dle rector in alegerea echipei manageriale! Succes UOC!
25
0
Daca ministerul l-a validat, ce naiba mai vreti?! Lasati omul in pace si sa vedem ce va face.
13
7
Inchide ti HAZNAUA UOC pute in tot orasul !!!!Rusine
11
8
Ma pregatesc sa fiu urmatorul candidat UOC. Gasca vancea si sarbu ma sponsorizeaza. Mizeria din UOC continua in combinatia cu viitori decani. Gasca facuta de bobe cu viitori decani si cocalarii cu cascaval vor distruge UOC.
12
1
E cu programare la auxiliari. Daca au chef te primesc, daca nu, sa va dati demisia.
4
0
Mizeria asta de jurnalists si scursura asta de fituica ar trebui date in judecata pentru defaimare si jignire. Nu are de-a face cu jurnalismul chestia asta
10
14
In functia de rector. la birouri se rezolva probleme doar cu saru-mana. domnilor profesori, inercati sa va rezolvati singuri probleme ca din acest motiv sunteti platiti, nu sa va duceti la birouri si sa nu stiti sa va comportati ca e normal ca sunteti dati afara pe geam. Halal de cadre didactice.
13
2
Andreea Popa... Spui de rector ca are sorici. Dar tu? Cat cacat poti manca? Cum iti permiti tu sa spui asemenea mizerii? Ce jurnalist de cacat esti tu? Sau mai bine spus, cine esti tu?
10
16
Il doare la basca de luptele interne din uoc. Tipul si-a luat banul gros fara sa faca nimic timp de 6 ani. I-a escrocat pe toti, a incaierat o gramada de lume. Omu-i de tip sovietic, face gargara la lume, dar pe de alta parte lacom de bani. Bravo lui, a dovedit ca inca mai tine escrocheria cu vrajeala. Ciupina e mic copil pe langa escrocul Rugina. Acum isi duce pensia in tihna alaturi de violatorul de paciente Papari.
15
3
ca sa poti conduce o universitate trebuie sa fii ori director juridc, ori director general
14
0
epure o sa ramai toata viata papagal, cum erai si inainte. un borfas.
20
5
S au razgandit? N a dat lozul? N are ochii suficienti de albastrii? De ce se implica baietii cu epoleti in toate afacerile? De ce fix dupa o saptamana de la alegeri? Ce au asteptat? ...
14
1
Pentru MAMUT...SUGI PULA TAIATA TURC NENOROCIT MOARTEA ESTE APROAPE
5
14
Sunt specializari la care exista un numar mic de locuri fara taxa si foarte multe locuri cu taxa!E universitate privata?Cainele nu pleaca de buna voie de la macelarie,din taxele incasate au niste salarii cat,,Casa Poporului"!
19
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614