REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

În Ovidiu a fost inaugurat primul supermarket

În Ovidiu a fost inaugurat primul supermarket

Replica API 26 august 2020 | 16:35 1677

În Ovidiu a fost inaugurat primul supermarket, care a creat noi oportunităţi de locuri de muncă pentru locuitorii oraşului. Proiectul a fost început în luna martie, iar investitorul a reuşit să îl finalizeze chiar şi în condiţii de pandemie.

Aproximativ 400 de noi locuri de muncă au fost create prin construirea supermarket-ului din oraţul Ovidiu. ,,Mă bucur că din ce în ce mai mulţi investitori privaţi aleg să vină în oraşul nostru. Astfel, într-un timp relativ scurt am reuşit să creăm aproximativ 400 de noi locuri de muncă. Felicit investitorul şi constructorul deoarece în această perioadă a pandemiei au reuşit să finalizeze acest proiect, care a început în luna martie”, a declarat primarul din Ovidiu, George Scupra.

Aceasta nu este singura investiţie privată din oraş, care vine în sprijinul bugetului local, dar mai ales în sprijinul locuitorilor prin forţa de muncă atrasă din localitate. Printre acestea se numără spitalul OCH, Academia "Gheorghe Hagi", cel mai mare producător de betoane din Austria, un producator cu mai multe fabrici în România va produce semifabricate din beton, diverşi investitori în ferme de pui şi hale de producţie, hipodromul şi herghelia din satul Culmea, crama şi plantaţia de viţă de vie a familiei Halep.

Suntem un oraş în dezvoltare, ajungând la 16.000 de locuitori, iar în acest moment din estimările noastre, datorită noilor cartiere aflate în construcţie, în urmatorii 5 ani vom ajunge la aproximativ 20.000 de locuitori. Vom continua să creem premizele şi facilităţile necesare pentru ca şi alţi investitori să aleagă oraşul Ovidiu", a mai declarat George Scupra.

D.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si muistul de primar din navodari a facut pod sub care se strange apa iar acum cheltuie alti bani sa faca santuri de scurgere. A facut si centru de afaceri de parca hotii din primarie au nevoie de el ca sa fure. Dar inca nu asfalteaza strazile , decat pe cele unde au casele consilierii locali, partizani de hotii.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218