REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

În prag de sărbători, seniorii oraşului Mangalia sunt premiaţi

În prag de sărbători, seniorii oraşului Mangalia sunt premiaţi

Replica API 19 decembrie 2016 | 00:43 226

Ceremonie

Ceremonie

Zeci de persoane vârstnice din Mangalia, care au ajuns la o vârstă onorabilă, au fost recompensate de către autorităţile locale. Evenimentul a avut loc, joi, într-un cadru festiv, la sediul Clubului Nautic din localitate. Primarul municipiului, Radu Cristian, a înmânat celor aproape 60 de persoane, diplome, buchete de flori şi un ajutor financiar. Conform unor Hotărâri ale CL Mangalia, persoanele care au împlinit 70, 75, 80, 85 şi 90 de ani, dar şi 50 de ani de la căsătorie sunt recompensate, lunar, de municipalitate.

Astfel, septuagenarii şi cei care au împlinit 75 de ani primesc de la Primărie 350 de lei, octogenarii, cei care au împlinit 85 de ani, precum şi nonagenarii, dar şi familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie – câte 400 de lei. Edilul Radu Cristian a transmis vârstnicilor urări de sănătate în noul an şi un sincer “La Mulţi Ani”! De ajutorul acordat de municipalitate au beneficiat, cu această ocazie, 20 de persoane care au împlinit 70 de ani, opt persoane care au împlinit 75 de ani, alte 15 ajunse la 80 de ani, patru persoane care au împlinit 85 de ani şi o persoană de 90 de ani. Alte şase familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, au beneficiat de aceeaşi recompensă din partea municipalităţii. În cadrul festivităţii de premiere a seniorilor oraşului, edilul i-a informat pe cei prezenţi despre proiectele viitoare ale autorităţilor locale. “Cu această ocazie specială, mă simt obligat să vă vorbesc despre proiectele în derulare, dar şi despre programele sociale pe care le vom implementa de anul viitor, pentru a veni în sprijinul dumneavoastră. Începând cu anul 2017, sperăm ca iluminatul public să fie în subordinea Primăriei, transportul în comun de asemenea, iar pensionarii Mangaliei să beneficieze, în extrasezon, de transport gratuit, ca de altfel toţi cetăţenii oraşului să se bucure de această măsură”, a precizat primarul Radu Cristian.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218