REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

În vacanţa de Paşti, preşedintele Băsescu n-a părăsit vila din Neptun nici măcar un minut

În vacanţa de Paşti, preşedintele Băsescu n-a părăsit vila din Neptun nici măcar un minut

Replica API 17 aprilie 2012 | 00:00 224

Duminică la prânz l-a vizitat fratele său, Mircea Băsescu. "Am ciocnit ouă roşii, ca în orice familie, Hristos a înviat!", a mărturisit acesta. Preşedintele Traian Băsescu şi-a petrecut sărbătorile de Paşte în staţiunea Neptun, alături de familie. Soţia Maria şi cele două fiice, Ioana şi Elena, i-au fost alături. Familia Băsescu nu a părăsit vila de protocol nici în noaptea de Înviere. Lumina i-a fost adusă de SPP-iştii care au luat-o de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din staţiune. Vremea a fost posomorâtă pe litoral aşa că familia Băsescu a preferat să rămână în vilă. A fost însă vizitată de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi de soţia acestuia, Doina. "Ne-am văzut duminică la prânz, am ciocnit ouă roşii cu fratele meu şi cu fetele, am mâncat miel, cozonac, o masă de Paşte ca în orice familie, Hristos a înviat!", a declarat pentru EVZ, Mircea Băsescu. "Preşedintele va părăsi staţiunea Neptun, cu elicopterul, astăzi sau mâine, în funcţie de condiţiile meteo", au transmis surse din rândul forţelor de ordine din staţiunea Neptun.

sursa: EVZ.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218