REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Înainte de alegeri, Violeta Alexandru vorbește de majorarea pensiilor

Înainte de alegeri, Violeta Alexandru vorbește de majorarea pensiilor

Replica API 3 decembrie 2020 | 00:00 1050

Pensiile vor creşte gradual, până în 2024, pe baza încasărilor la buget şi a situaţiei economice reflectată prin numărul de contracte, a declarat joi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, preşedinte al PNL Bucureşti.

"Noi ne-am propus, până în 2024, să avem gradual o creştere a pensiilor. Această creştere trebuie făcută pe baza încasărilor la buget, a numărului de contracte din economie, respectiv a creşterii salariului mediu. Da, suntem decişi să crească pensiile, o pot spune cu toată fermitatea. Această creştere va fi făcută în fiecare an de-acum încolo, în guvernarea liberală, şi va fi o creştere care să ajute pe români să ţină pasul cu nivelul cheltuielilor şi cu nevoile lor, dar în acelaşi timp va fi o creştere corectă, bazată pe resursele pe care bugetul le are. Şi când mă gândesc la resurse, mă gândesc la cei care lucrează în acest moment şi acolo muncă înseamnă contribuţii la buget", a spus Violeta Alexandru într-o conferinţă de presă, în care a prezentat priorităţile legislative ale PNL Bucureşt, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ati jefuit alocatiile copiilor,,,ati jefuit 26% din pensiile bunicilor,,zi de zi platim pentru masti defecte ,,si mai aveti tupeu...
8
0
care AUR ma ca asta e diversiune, e drept nu am cu cine vota dar am impotrica cui vota, cine striga peee seeee dee? plavanul! cu psd votez sa-l oftic pe plavan si pe toti postacii si securistii PNL!!!
5
2
vorbeste ca doar nu o doare gura - stie ea ceva - ca sunt multi prosti in tara asta care pun botu
10
2
Cum dracu sa votez ca eu acasa nu chem pe nimeni.Casa este proprietate privata si nu-mi convine sa stau drepti in fata usii mele cu botnita pe gura sa votez.Nu-mi vine niciun bugetar la usa mea cand eu sunt somer fara munca dat afara in noiembrie cu un slarui luat de 750 lei si 200 de lei,cu ore muncite suplimentar la firma de paza.Nu sunt singurul caz suntem sau mii de oameni fara locuri de munca acum.Voturile vor fi furate.Ne-au furat si acest drept.
8
4
Mangle,frectii vrajeli,iordane minciuni
9
3
Pana acum te laudai ca dai bugetari afara din serviciu si acum , ca peste 3 zile sunt Alegeri Parlamentare , amagesti pensionarii ca le maresti pensiile ! Ciumo , dupa Alegeri , o sa-l bagati Catu , pe ala de la finante , sa scuze guvernul cani se pot mari pensiile deoarece nu sunt bani la buget ! PNL -istilor ... a doua oara nu ne mai prostiti pe noi pensionarii ! Vom vota cu AUR !
16
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218