REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Încă o EXPLOZIE la Constanţa, urmată de scandal şi ameninţări - vezi VIDEO

Încă o EXPLOZIE la Constanţa, urmată de scandal şi ameninţări - vezi VIDEO

Replica API 6 martie 2014 | 00:00 3313

"Nu ştiu de ce tot se bagă babele astea!"

"Nu ştiu de ce tot se bagă babele astea!"

Explozie în Constanţa! O butelie a sărit în aer, în cartierul Tomis Nord, alarmând vecinii, o persoană fiind transportată la spital. Însă, în urma deflagraţiei, s-au înscins spiritele, proprietarii luându-se de vecini întrucât stăteau de vorbă cu presa. "Mă auziţi sau vorbesc singură? Ce mă enervează toate hodoroagele astea! Du-te naibii în camera ta şi stai acolo!", striga fiica proprietarului apartamentului avariat.

La scurt timp după ce o butelie a explodat în Medgidia, mai multe persoane ajungând la spital şi mai multe apartamente fiind avariate, iată că încă o butelie a explodat, de data aceasta în municipiul Constanţa. Nefericitul eveniment a avut loc în cartierul Tomis Nord, pe strada Melodiei, la un apartament al blocului 24C. În jurul orelor 11.00, o bubuitură puternică a scos oamenii din locuinţe. "S-a auzit o bubuitură puternică, am crezut că a căzut un om sau a căzut ceva mare pe scară, după care s-a auzit zgomot de cioburi. Am ieşit şi am văzut că uşa vecinilor nu mai era, era aruncată şi în casă la ei era moloz. S-a spart un geam pe scară şi unul de la uşa de la intrare în scară. Apoi am văzut pompierii şi Poliţia. Le-a explodat butelia.", a declarat, pentru "Replica", locatara de lângă apartamentul avariat. Pe scară erau mai multe picături de sânge şi asta pentru că proprietarul apartamentului a suferit mai multe răni la nivelul feţei şi abdomenului. El a ieşit pe picioare din casă şi a fost transportat la spital. Potrivit pompierilor, acesta a spus că dormea când s-a produs deflagraţia şi că butelia era închisă. Însă, cele găsite la faţa locului nu prea întăresc spusele bărbatului. Butelia era deschisă şi un miros înţepător de gaze împânzise scara. Forfota a fost şi mai mare, când fiica proprietarului, dar şi mai mulţi bărbaţi, s-au pierdut cu firea şi au început să se ia de vecini întrucât vorbeau cu reporterii. "Unde vedeţi sânge? Visaţi, nu aţi dormit bine azi noapte? Mă auziţi sau vorbesc singură? Ce mă enervează toate hodoroagele astea! Du-te naibii în camera ta şi stai acolo!", striga fiica proprietarului, după care şi-a îndreptat atenţia către reporteri, cărora le-a spus că nu vrea să se facă fotografii. În schimb, administratorul blocului a spus că respectiva familie este una cu probleme. "Nu stau de mult aici. Nici măcar nu s-au înregistrat, la întreţinere apare tot fostul proprietar. Au restanţe la întreţinere... Sinceră să fiu, nici nu ştiu ce e cu ei. I-am întrebat dacă stau cu chirie, dacă sunt proprietari şi mi-au spus că-s proprietari. Nu vor să se înscrie, să le vină facura pe numele lor. Sunt de etnie romă. Ne este teamă, da. Mai ales cu ce s-a întâmplat şi la Medgidia. Când am auzit bubuitura, mi-a stat inima în loc. Mă gândeam, vă spun sincer, să sar pe geam. Chiar suntem în pericol cu astfel de oameni", a spus administratorul. Tot el se întreabă cine va înlocui geamurile de pe scară. "Le-am spus de geamuri şi mi-au spus că nu am dovezi, că poate erau sparte de dinainte. Eu ce să le fac?", a spus femeia.

Sfaturile reprezentanţilor ISU pentru prevenirea acestor tragedii

Având în vedere impactul şi amploarea unor astfel de tragedii provocate de manipularea eronată a buteliilor, precum şi faptul că, numai în cursul zilei de marţi s-au înregistrat alte 2 situaţii similare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa vine în sprijinul cetăţenilor cu câteva sfaturi utile. Este interzis a se utiliza butelii fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare, a utiliza butelii în altă poziţie decât în cea verticală, a încălzi butelii cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, a amplasa butelii lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare, a spăla butelii în lichide corozive (sodă, leşie etc). La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun. Este strict interzis a efectua verificarea etanşeităţii cu flacăra, aceasta putând conduce la accidente grave! În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul întreprinderii distribuitoare. "Recomandăm cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii! Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată cu autogaz, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie! În timpul verificării etanşeităţii, se vor controla locul de îmbinare a robinetului buteliei cu butelia; locul de ieşire a tijei rozetei din corpul robinetului; ambele feţe ale piuliţei olandeze a regulatorului de presiune; locul de îmbinare a racordurilor de intrare şi de ieşire cu corpul regulatorului de presiune; corpul regulatorului de presiune; capetele furtunului şi furtunul, pe toată suprafaţa lui; locul de îmbinare a portfurtunului aparatului de utilizare cu aparatul; toate îmbinările conductelor şi robinetele aparatului de utilizare. Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise! În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri: se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute; nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii. În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa întreprinderea distribuitoare. Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, respectaţi instrucţiunile de utilizare a buteliilor cu gaz petrolier lichefiat!", au spus reprezentanţii ISU Dobrogea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218