REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Încă un an cu interimari la Primărie şi Consiliul Judeţean

Încă un an cu interimari la Primărie şi Consiliul Judeţean

Replica API 17 august 2015 | 00:00 94

Contre între PSD și PNL

Contre între PSD și PNL

Decebal Făgădău şi Cristinel Dragomir

Ca la noi la nimeni. Ţara este împânzită de instituţii „decapitate” de Justiţie, conducerile fiind fie în arest, sub control judiciar sau chiar demisionare. La Constanţa, două astfel de instituţii au conducere interimară de mai multe luni şi ne referim aici la Primărie şi Consiliul Judeţean, unde interimari sunt Decebal Făgădău, respectiv Cristinel Dragomir.

Deputatul PSD Gabriela Podaşcă acuză PNL şi spune că se face că uită de un act normativ votat de parlamentari potrivit căruia nu mai pot fi organizate alegeri parţiale pentru mandatele rămase vacante. Vicepreşedintele Comisiei pentru elaborarea legilor electorale, susţine că PNL ar manipula opinia publică, în condiţiile în care formaţiunea a dat în judecată Guvernul arătând că circa 2 milioane de români nu sunt reprezentaţi în Parlament, primării sau consilii judeţene din cauza că mandatele unor aleşi au rămas vacante.

„După ce s-au răzgândit în privinţa Codului fiscal, liberalii se fac acum că uită ce au votat la Legea pentru alegerile parlamentare şi la Legea pentru alegerea administraţiei publice locale. Aceste legi au fost elaborate în cadrul unei comisii comune, din care PNL nu doar că a făcut parte, dar a cărei preşedinţie i-a şi revenit. Fie liberalii au uitat ce au votat, fie încearcă în mod deliberat să manipuleze opinia publică. În ce priveşte alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, noua lege stipulează revenirea la votul pe listă”, a spus Podaşcă, duminică, opinie susţinută de premierul Victor Ponta, care a răbufnit.

„Devine din ce în ce mai clar că actualul PNL/PDL bate record după record în ce priveşte tupeul cu care îi mint pe oameni! (…) Au votat în unanimitate noile legi electorale (alegeri locale şi parlamentare) prin care se reglementează clar că se aleg pe listă preşedinţii de CJ şi parlamentarii / pentru locurile vacante nu se mai fac alegeri parţiale, iar legile anterioare sunt abrogate! Preşedintele Iohannis promulgă imediat legile şi situaţia juridică este foarte clară; PNL (care a iniţiat şi votat legile) face plângeri penale contra Guvernului că de ce nu organizează alegeri parţiale. Normal că procurorii le resping plângerile peneliştilor tocmai în baza legilor elaborate şi votate de penelişti! (…) PNL/PDL contează pe faptul că tupeul şi minţitul în faţa oamenilor va funcţiona în continuare! Păcat”, a spus Ponta.

Legea ca legea, care spune că nu pot fi organizate alegeri pentru mandatele de primar, consilier local sau judeţean cu un an înainte de termenul mandatului, numai că instituţiile centrale sau anumite posturi de parlamentari încă sunt vacante şi aşa vor rămâne până anul viitor, când vor fi organizate alegerile locale şi generale. Totuşi, liberalii acuză că PSD, în speţă premierul Victor Ponta, tergiversează. Potrivit deputatului liberal constănţean Mihai Lupu, măsura interimatelor a fost preferată de premier, întrucât exista riscul ca, în cazul unor alegeri, PSD să piardă din instituţiile pe care le deţine.

„Bun, ei au fost aleşi ca şi consilieri. Nu au fost aleşi pentru funcţiile de primari sau de preşedinţi de consilii judeţene. Legea spune foarte clar că dacă locul este vacantat, indiferent dacă vorbim de primar, preşedinte de CJ sau parlamentar, eşti obligat ca în termen de 90 de zile să faci alegeri! Este o încălcare a legii. Şi nu numai la noi s-a întâmplat. El (Guvernul – n.r.) e obligat ca în termen de 90 de zile să organizeze alegeri după vacantarea postului. A fost bunul plac de interpretare a legii de către Guvernul Ponta. Altceva nu există! Ponta interpretează cum vrea legea.

Dacă îi convenea şi ar fi avut câştig de cauză şi lumea ar fi votat PSD, ar fi făcut alegeri. Dar, au făcut sondaje şi şi-au dat seama că vor pierde primăriile şi atunci trag cât de mult pot ca să nu mai organizeze alegeri. Asta s-a întâmplat. Nu numai la Constanţa, ci şi în alte părţi”, a spus Lupu, pentru „Replica”. De o părere similară este şi senatorul PNL de Constanţa Christian Gigi Chiru. „Eu o să vă rog să faceţi un apel la memorie: premierul Ponta a motivat asta prin lipsa banilor necesari organizării alegerilor. De fapt, acest lucru ascunde o neîncredere pe care premierul, susţinut de PSD, o are în capacitatea partidului de a reconfirma în localităţile unde primari ai lor sau preşedinţi de CJ au fost fie arestaţi, fie declaraţi incompatibili şi amână momentul, sperând că derularea la termen a acelor alegeri ar putea să le creeze o poziţie mai avantajoasă.

E singurul motiv pentru care Guvernul nu organizează alegeri parţiale, nici parlamentare, nici locale”, a spus Chiru, pentru „Replica”. În 27 martie a.c., Gheorghe Ştefan a demisionat din funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ, iar în şedinţa Consiliului Local, din 31 martie a.c., s-a luat act de încetarea mandatului. Pe 10 martie a.c., aflat în arest preventiv de 30 de zile, Iulian Bădescu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Ploieşti. Potrivit art. 16 din Legea nr.393/2004 privind Statul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului.

Ordinul prefectului, împreună cu un extras al procesului verbal al şedinţei, se înaintează Ministerului Afacerilor Interne, care va propune Guvernului stabilirea datei desfăşurării alegerilor pentru noul primar, iar alegerile, potrivit legii, se organizează în 90 de zile. Numai că, avem şi situaţii contrare. Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză formaţiunii locale a PNL, care a intentat proces Guvernului, pentru că nu a organizat alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Funcţia era vacantă ca urmare a demisiei lui Horea Uioreanu. Guvernul, pârât în cauză, nu s-a apărat în nici o secundă. Executivul nu a fost reprezentat de vreun avocat şi a invocat scuze financiare, nicidecum juridice, susţinând că, la Cluj, nu au fost organizate alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, pentru a nu irosi „nejustificat bani de la bugetul de stat”.

Horea Uioreanu a fost arestat preventiv în 29 mai 2014 pentru fapte de corupţie, iar în 23 iunie a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi complicitate la spălare de bani. Funcţia de preşedinte al CJC a rămas vacantă în 6 octombrie 2014, când prefectul judeţului, Gheorghe Ioan Vuşcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218