REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Încă un DROGAT la volan: este din Valu lui Traian

Încă un DROGAT la volan: este din Valu lui Traian

Replica API 29 august 2018 | 00:49 391

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 27 august a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, care a condus un autoturism pe strada Slt. Petre Papadopol, din municipiu, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, ulterior fiind condus la spital pentru a i se recolta probe biologice. În cauză, polițiștii constănțeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Amintim și faptul că polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 24 august a.c., au depistat o femeie, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Constanța, care a condus un autoturism pe strada Negru Vodă, din municipiu, fiind sub influența substanțelor psihoactive. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la valureni asta-i starea lor normala
0
0
Inca un militian ce se apara de ploaie, desi nu a mai plouat de doua saptamani.
1
0
Sa sara Tudorel si Dragnea sa-i ceara scuze!
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614