REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Încălţăminte contrafăcută, confiscată în Constanţa Sud Agigea

Încălţăminte contrafăcută, confiscată în Constanţa Sud Agigea

Replica API 2 august 2016 | 00:00 234

La sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunţit la un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti. Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în Bucureşti. În urma controlului au fost descoperite 84 perechi încălţăminte sport care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 80.000 lei dacă ar fi originale.

Bunurile în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614