REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Incendiile de vegetaţie reprezintă un pericol pentru viaţă, bunuri materiale şi mediu

Incendiile de vegetaţie reprezintă un pericol pentru viaţă, bunuri materiale şi mediu

Replica API 12 iulie 2019 | 00:00 226

Unii cetăţeni şi-au făcut un obicei de a-şi igieniza terenurile şi grădinile, prin arderea vegetaţiei uscate, resturilor vegetale şi a miriştii, fără a respecta prevederile legale care reglementează modul cum se efecuează aceste arderi.

Trebuie înţeles faptul că aceste incendii vă pot pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul şi pot afecta traficul rutier sau feroviar, situaţii care pot genera adevărate tragedii, iar pentru stingerea acestora se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale.

Pentru prevenirea şi reducerea incendiilor de vegetaţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vă reaminteşte măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:

-se face numai pe baza permisului de lucru cu foc, care se eliberează de primărie, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă şi dacă există acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului;

-este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;

-nu se utilizează focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);

-zona de ardere se izolează faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate;

-arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locurile special amenajate ori pe terenuri pregătite;

-cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

-se va asigura supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după încetarea acesteia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Instructiunile sunt bune, mai trebuie sa fie si respectate.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367