REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

INCENDIU de VEGETAȚIE USCATĂ în Jurilovca

INCENDIU de VEGETAȚIE USCATĂ în Jurilovca

Replica API 31 iulie 2021 | 00:00 540

În această după-amiază, salvatorii Stației de Pompieri Babadag cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Jurilovca cu o autocisternă, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată la marginea localității Jurilovca.

Incendiul, ce s-ar fi putut extinde la culturile agricole și locuințele din apropiere, a fost lichidat după mai bine de două ore, la ora 15:15.

În urma evenimentului au ars aproximativ 15 hectare de vegetație uscată, lăstăriș și gunoi menajer.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spații deschise.

Pentru că incendiile de vegetație uscată pun în pericol mediu înconjurător, bunurile și uneori chiar viața, vă reamintim măsurile specifice de prevenire a acestui tip de incendii:

- nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;

- nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

- interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

- arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei;

- asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;

- educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614