REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Începe judecata în dosarul furtului de combustibil din conductele Conpet

Începe judecata în dosarul furtului de combustibil din conductele Conpet

Replica API 28 octombrie 2014 | 01:01 192

Rechizitoriul este în regulă de data aceasta!

Rechizitoriul este în regulă de data aceasta!

Începe judecata în cazul indivizilor care furau combustibil, între care şi foşti poliţişti, fiind vorba despre Lupu Aurel, Cicorschi Laurenţiu, Lupu Ion, Bondarencu Mihai, Suin Oncer şi Murtaza Edwin. Pe 27 octombrie, magistraţii Judecătoriei Constanţa au constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.296/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală privind pe inculpaţi, hotărând să înceapă judecata, asta după ce, în data de 14 octombrie, judecătorii au constatat neregularitatea rechizitoriului, solicitând Parchetului să remedieze problemele.

Vorbim despre dosarul furtului de combustibil din conductele Conpet de la Ovidiu. Din probatoriul administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie - iulie 2014, în mod continuat, cu ajutorul unei instalaţii artizanale montată pe o conductă, ce tranzitează zona limitrofă a oraşului Ovidiu, conductă aparţinând S.C. Conpet S.A., inculpaţii Lupu Ion, Bondarencu Mihai şi Suin Oncer au sustras diverse cantităţi de ţiţei, pe care ulterior le-au comercializat la diferite persoane, iar inculpatul Murtaza Edwin zis Pitbul, în noaptea de 4 spre 5.07.2014, împreună cu inculpaţii Lupu Ion, Bondarecu Mihai şi Suin Oncer, a sustras o cantitate de aproximativ 2 tone de ţiţei cu ajutorul unei instalaţii artizanale montate pe o conductă aparţinând S.C. Conpet S.A. situată în zona limitrofă a oraşului Ovidiu. De asemenea, din materialul probator administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că Lupu Aurel, în calitate de agent de poliţie, în cadrul Poliţiei Locale a oraşului Ovidiu, dar şi Cicorschi Laurenţiu, care era angajat al IPJ Constanţa, au acordat sprijin, cu intenţie, suspecţilor.

Însă, după ceva timp, în noaptea de 10.10.2014, în jurul orelor 2.20, rudele a doi inculpaţi din dosar au intrat într-un bar din Ovidiu şi au bătut un poliţist local un un angajat al IPJ Constanţa întrucât au dat declaraţii în dosarul de faţă. Astfel, Lupu Nicolae, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, Dumitru Lucian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi două infracţiuni de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi Ghiban Petrică, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost arestaţi pentru 30 de zile.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108