REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Începe judecata în dosarul lui Gheorghe Ţarălungă

Începe judecata în dosarul lui Gheorghe Ţarălungă

Replica API 4 aprilie 2015 | 00:00 204

Instanţa i-a menţinut măsura arestului la domiciliu

Instanţa i-a menţinut măsura arestului la domiciliu

Gheorghe Ţarălungă

Începe judecata în cazul fostului profesor al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, Gheorghe Ţarălungă, acuzat de procurori de infracţiuni de corupţie. Tribunalul Constanţa a constatat, vineri 3 aprilie a.c. legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 23/P/2015 , emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, privind pe inculpaţii Gheorghe Ţarălungă, pentru săvârşirea a 11 infracţiuni de luare de mită Evangelos Faloutsos, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

De asemenea, instanţa a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a respins, totodată, ca nefondată cererea de constatare a nelegalităţii administrării probatoriului şi a actelor efectuate de organele de urmărire penală formulată de cei doi inculpaţi. Mai mult, Tribunalul a respins ca nefondată cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de cei doi inculpaţi.

Totodată, magistraţii au respins ca nefondată cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de cei doi inculpaţi şi au menţinut măsura arestului la domiciliu faţă de Ţarălungă, constatând, de asemenea, legalitatea şi temeinicia luării măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de Faloutsos.

Reamintim că, în ordonanţa de reţinere se arată că, la data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii. În aceeaşi zi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În urma acuzaţiilor, Ţarălungă şi-a depus demisia din funcţia deţinută în instituţie, începând cu data de 1 februarie 2015.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614