REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Începe Salonul Nautic şi Auto - Tomis Yacht 2017

Începe Salonul Nautic şi Auto - Tomis Yacht 2017

Replica API 13 iunie 2017 | 00:00 291

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța va organiza, în perioada 15 - 18 Iunie 2017, cea de-a XX-a ediţie a Salonului Nautic și Auto - TOMIS YACHT 2017, ce se va desfăşura în Portul Turistic Tomis Constanța.

Aşa cum este firesc, aici, la malul mării, în ultimii ani se simte creşterea interesului pentru sporturile nautice, drept dovadă, atât producătorii autohtoni, cât şi importatorii şi prestatorii de servicii din domeniu, s-au pregătit să prezinte publicului constănţean ultimele noutăţi din domeniu şi oferte atractive, pe toată perioada târgului.

Ediţiile precedente s-au bucurat de succes, fiind apreciate de către expozanţi și vizitatori, răsplătind, astfel, eforturile organizatorului, întrucât din ce în ce mai mulți constănțeni și turisti din întreaga țară, aleg să își petreacă timpul liber practicând sporturi nautice.

La Salonul Nautic şi Auto TOMIS YACHT veţi putea vedea și achiziţiona:

- ambarcaţiuni, de diferite tipuri şi mărimi, produse în ţară şi din import

- caiace și canoe

- bărci gonflabile

- platforme gonflabile, pontoane plutitoare și parcuri acvatice gonflabile

- motoare inboard şi outboard

- wakeboards, schiuri nautice, veste de salvare, căști și mănuși de protecție

- remorci pentru tractat bărci

- accesorii și bijuterii cu tematica nautica

- echipamente electronice de comunicaţie şi navigaţie

- piese de schimb şi accesorii pentru ambarcaţiuni

- autoturisme.

Toate acestea, fac din Salonul Nautic și Auto TOMIS YACHT un spectacol estival, o apariţie firească, la malul mării, un motiv în plus pentru a fi mai aproape de cei care iubesc marea, yachtingul, pescuitul, sporturile de apă, mașinile și aventura.

În ceea ce priveşte piaţa auto, aceasta a înregistrat o creştere de 17,8%, în anul 2016, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Topul, pe mărci, este condus de Dacia, cu 35.448 de unităţi (30,8% din total piaţa) iar importurile de autoturisme rulate, în anul 2016, au inregistrat o creştere de 12,8%, comparativ cu 2015. La capitolul maşinilor 'verzi' (electrice şi hibride) s-a înregistrat o dublare a vânzărilor, în anul 2016, respectiv 1.183 de unităţi, faţă de 496 de unităţi, în 2015. Pe segmentul strict al maşinilor electrice, se remarcă un salt al vânzărilor de 237%, comparativ cu anul 2015, la 167 de unităţi, de la 46 de unităţi.

Ediția din acest an a târgului reuneşte un număr de 20 firme, care expun pe o suprafaţă de peste 1.000 mp. Apreciem, în mod deosebit, eforturile celor care au răspuns invitaţiei noastre, atât din țară, cât și de peste hotare, fiind prezenţi ca expozanţi, la cea de-a 20 ediţie a târgului, contribuind, astfel, la continuarea tradiţiei de la malul Mării Negre.

Timp de 4 zile, de joi până duminică, Salonul Nautic și Auto TOMIS YACHT, va putea fi vizitat în Parcarea din Portul TOMIS Constanţa, în intervalul orar 11.00 – 20.00.

Un motiv în plus pentru a vizita târgul ar fi ofertele unice, valabile doar pe durata expoziției, cu care expozanţii și-au obișnuit vizitatorii în fiecare an, dar și prezenţa inedită a ambarcațiunilor, accesorilor nautice și a autoturismelor expuse, reunind, astfel, două hobby-uri speciale.

Salonul Nautic si Auto TOMIS YACHT reprezintă mai mult decât o simplă expoziţie, fiind locul în care cei cu adevărat pasionați se reîntâlnesc, de fiecare dată, cu plăcere și împărtășesc aceeași emoție.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102