REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

INCREDIBIL! „Curtea Brâncovenească” funcţionează la Constanţa fără autorizaţii de la Primărie

INCREDIBIL! „Curtea Brâncovenească” funcţionează la Constanţa fără autorizaţii de la Primărie

Replica API 22 septembrie 2014 | 01:31 4168

Vecinii restaurantului sunt revoltaţi: „Se vând produse bio, cu şobolani!”

Vecinii restaurantului sunt revoltaţi: „Se vând produse bio, cu şobolani!”

Fermă ecologică şi afacere de succes în exterior, şobolani în interior. Este acuzaţia pe care locuitorii de pe strada Vasile Lupu, din municipiul Constanţa, o aduc vecinilor de la „Curtea Brâncovenească”. Elena Manea locuieşte în zonă de aproximativ doi ani şi, susţine ea, activităţile din ce în ce mai intense ale celor de la „Curtea Brâncovenească” produc tot mai mult deranj, iar recent situaţia a devenit intolerabilă, întrucât şobolanii „găzduiţi” de afaceriştii în cauză au început să dea iama prim curţile oamenilor. Pentru ca povestea să fie în ton cu cel mai pur stil românesc, afacerile multidezvoltate ale celor de la „Curtea Brâncovenească” nu beneficiază, aşa cum se vede din documentul intrat în posesia „Replica”, de autorizaţii de funcţionare!

„Vecinii mei de la Curtea Brâncovenească, mă rog, pe lângă o grămadă de alte probleme pe care le fac pe toată strada, acum ne-au umplut şi de şobolani. De gândaci nu mai zic, că e un lucru deja mai minor. Au magazin cu produse bio. Probabil şi şobolanii, că aveau blana foarte frumoasă. Au restaurant, cu catering, cu şcoală, cu grădiniţă, after-school, ceainărie, nici ei nu ştiu ce mai au pe acolo, tot felul, biblioteci, o grămadă de chestii. (...) Nu au autorizaţii de funcţionare, de la Primărie asta ştiu sigur. Primăria mi-a răspuns la sesizare şi mi-a spus că nu au autorizaţii. Am mai făcut şi alte sesizări. Nu ne-am ţinut de capul lor prea mult în general, dar cred că acum e momentul. Eu am casa chiar lângă ei. Au restaurantul la etajul 1, mi se uită în curte, adică sunt nişte chestii care n-ar fi trebuit să se construiască aşa. N-am nici un spor, cu Poliţie, nimic, nu există. Nu ştiu cine le-a dat lor voie, cu cine sunt mână în mână, habar nu am. La un moment dat erau nişte popi pe acolo, „preanefericitul” sau „prearăsfăţatul”, cum i se mai zice (Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie – n.r.). Tot timpul sunt pe acolo popi, adică cineva îi ajută, este cineva în spatele lor”, a declarat Manea, pentru „Replica”. Femeia a ajuns la capătul răbdării cu cei de la „Curtea Brâncovenească”, este determinată să ia atitudine şi intenţionează să sesizeze Direcţia de Sănătate Publică Veterinară. De partea cealaltă, reprezentanţii „Curţii Brâncoveneşti” o dau din colţ în colţ şi refuză să confirme sau să infirme acuzaţiile. Probabil, timpul nu îi permite administratorului Marcel Bouroş, administratorul afacerii care, într-adevăr, s-a extins într-un mod cel puţin suspect în ultima perioadă, împânzind oraşul de şcoli private, cu masca creştinismului. „Curtea Brâncovenească” oferă clienţilor peste 4.000 de produse naturale, de pe pagina oficială aflăm că toate sunt produse în ferma proprie, iar la etajul doi al stabilimentului, restaurantul este dedicat unei game largi de evenimente, precum nunţi, botezuri, aniversări. De asemenea, complexul oferă, din 2009, posibilităţi de cazare, librărie şi sală de conferinţe. Marcel Bouroş este cunoscut în mediul religios local, însă întru gloria Domnului nu se fereşte nici de afaceri, unde activează încă din 1990. A pus bazele fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” în 2003 şi, în 2012, a candidat ca independent la alegerile pentru desemnarea primarului Constanţei, când a obţinut 2,65% din voturile valabil exprimate.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In spatele afacerii sunt popii aserviti unui partid politic,stiti voi care.
0
2
Sugeti voi pula, Jidveilor care ne vindeti toate otravurile la Mall Curtea are o deservire si produse foarte bune
1
2
Un articol de toata jena , a unui asa zis jurnalist , Marius Florian Vasile... Vecinii sunt de fapt o vecina, care desi se muta recent, gaseste doar deranjul, la cei langa care se muta. Apoi se dezvaluie si intriga: invidia pentru intensitatea afacerilor altora. Iar incepatorul jurnalist, preia barfa si o da mai departe. Pana si imaginea aleasa, ii neutralizeaza articolul,pentru ca este de o frumusete unica acea cladire frecventata de popi;ca sa fie barfa in ton cu politica corecta de azi ,care se ocupa cu gasitul nodului din papura preotilor.
3
1
Am fost personal la curtea Brancoveneasca si am cumparat diferite produse.Sunt foarte multumit de aceste produse.Au personal calificat si respectuos.Produsele sunt de calitate si la un pret convenabil. Totul este curat si igienizat,nu am vazut mizerie. Chiar recomand cu toata increderea produsele lor.
6
2
Sclavilor care au comentat pusi de ratatii de la curtea lu' rahat sa le dam ce da lumea PSD-ului. Am fost anu' trecut sa ma cazez acolo, in camera mirosea a pisat si a mucegai. Si da, am vazut si soareci in curte!
6
5
exterior-ul este foarte primitor pana te cazezi unde dai de mizeria din camera si mirosul de mancare alterata venind din bucatarie asezata langa dormitoare
4
4

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614