rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Parte din clanul de la Casa Verde

INCREDIBIL! O proxenetă reprofilată pe înşelăciuni, judecată în… LIBERTATE?

Vasilica Curt poate că nu mai are nevoie de prezentare, numele ei apărând chiar şi în mai vechiul dosar de proxenetism de la Casa Verde, în care inculpaţii au devenit deja condamnaţi. Şi ea a fost printre ei, dar a fost eliberată condiţionat. Iar de atunci a tot participat la înşelăciuni prin metoda accidentul, unele fiind coordonate de colegii din primul dosar, cum ar fi Elvis Daistan - spre exemplu. A fost prinsă, reţinută, arestată. Şi nu o dată. Dar a fost eliberată de după gratii. Acum e în arest la domiciliu, dar magistraţii au decis s-o plaseze sub control judiciar. Mai există, totuşi, o şansă şi asta pentru că decizia nu este definitivă.

Vasilica Curt este cunoscută la malul mării ca fosta matroană „împuternicită” de la Casa Verde, care-i luase locul Semiliei Daistan, fiind condamnată la ani de închisoare. În 2015, prostituata a fost eliberată condiţionat şi, din câte se pare, s-a reprofilat pe înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Poliţiştii Secţiei 1 au intrat pe fir şi au prins-o în flagrant. Pe 16 iunie 2015 a fost arestată, ulterior fiind eliberată. Mai exact, ziua de miercuri, 19 august, a început în forţă pentru mai mulţi indivizi din municipiul Constanţa, dar şi pentru deţinuţii din Penitenciarul Poarta Albă. Peste 50 de poliţişti au descins la 11 adrese din municipiul Constanţa, dar şi la penitenciar, la mijloc fiind vorba despre persoane care acţionau prin metoda mai sus amintită, fapte comise în anul 2015. Persoanele încarcerate au recrutat şi au ţinut legătura cu alte persoane apropiate (prieteni sau rude), pe care le trimiteau la victime (săgeţi) să ridice banii şi bunurile provenite din înşelăciune. De la domiciliile persoanelor suspecte şi din Penitenciar au fost ridicate telefoane, cartele telefonice, diferite sume de bani şi bijuterii din aur. Ultima faptă a celor vizaţi a avut loc în luna august, victimă fiind chiar mama deputatului constănţean Varol Amet. Femeia a fost sunată de un individ care s-a dat drept fiul ei, acesta spunând că are nevoie de 20.000 de lei întrucât a provocat un accident rutier. Fiind trezită din somn, femeia, în vârstă de 71 de ani nu a stat pe gânduri şi le-a dat celor ce i-au bătut la uşă bani, lei şi euro, şi bijuterii. Apoi, Vasilica Curt a fost arestată în august 2016. În luna mai a anului curent au fost condamnaţi mai mulţi indivizi din dosar, în cazul altora cauza fiind disjunsă. Printre aceştia se află şi Vasilica Curt. Acum e în arest la domiciliu, dar magistraţii Tribunalului Constanţa i-au acceptat cererea de înlocuire a măsurii preventive cu cea a controlului judiciar. Numai că decizia nu este definitivă.

Liliana CHIRU

Citeşte şi:

http://www.replicaonline.ro/printre-cei-care-coordonau-gruparea-specializata-in-tepe-prin-metoda-accidentul-se-afla-si-complici-ai-mamei-semilia-236048/

http://www.replicaonline.ro/ce-pedigree-au-puscariasii-de-la-poarta-alba-reprofilati-in-inselaciuni-de-dupa-gratii-tentative-de-omor-proxenetism-si-talharii-236171/

http://www.replicaonline.ro/ani-grei-de-inchisoare-pentru-mai-multi-indivizi-care-actionau-prin-metoda-accidentul-la-constanta-275707/

miercuri, 26 octombrie 201634
Comentarii
mai mult...Replica
19 ian 15:11Replica16 parcări AUTOMATE ETAJATE vor fi AMENAJATE în Constanța

Este de notorietate faptul că municipiul Constanța are o mare problemă cu locurile de parcare, în sensul că acestea...3478

19 ian 12:18ReplicaBOSCHETARI evacuați dintr-o CLĂDIRE PĂRĂSITĂ din Constanța3826
19 ian 12:18ReplicaRestaurantul PIZZICO, sancționat de polițiștii constănțeni3203
19 ian 16:07ReplicaSebastian Bodu, numit consilier de STAT în aparatul de lucru al viceprim-ministrului

Sebastian Bodu a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al...1974

19 ian 00:45ReplicaVergil CHIȚAC: Foarte mulți ȘMECHERI din orașul ăsta s-au ÎMBOGĂȚIT din afaceri cu statul. Video4888
19 ian 00:30ReplicaFERIȚI-VĂ de TAXIMETRIȘTI: umblă DEZLEGAȚI prin ORAȘ! VIDEO2632
19 ian 23:52ReplicaBiserica FĂRĂ AUTORIZAȚIE vrea PICTURĂ ca la VORONEȚ

Celebra biserică din Tomis Nord construită fără autorizație cere ajutorul Primăriei municipalității, dar și a...3190

19 ian 00:26ReplicaUSR cere AUDIT financiar la societățile și regiile Consiliului Local Constanța!1387
19 ian 23:54ReplicaCURIOS! Transguard Security PIERDE CONTRACTE pe BANDĂ RULANTĂ2851
19 ian 00:20ReplicaVeșnica POMENIRE, la Constanța, pentru un loc de PARCARE

În Constanța sunt sute de oameni ce așteaptă de ani de zile să le fie atribuite locuri de parcare, însă se pare...2231

19 ian 23:35ReplicaFAZA a II-a de VACCINARE, o INCOMPETENȚĂ cu DIPLOMĂ2277
19 ian 23:28ReplicaPe BABA NOVAC, TROTUARELE sunt INVIZIBILE1311
Vremea
-3.1°-3.1° - -2.2° marţi, 19 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 93%
Vânt: 4.45 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/49536335322
5/4035226211323
joker326294582
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 ian 00:00SportCM Handbal (m): Rezultatele zilei în grupele preliminare E, F, G și H

Componența grupelor principale 3 și 4 din cadrul Campionatului Mondial de handbal masculin din Egipt a fost...486

19 ian 00:00SportMarius Șumudică și-a găsit echipă (presa turcă) - Va fi rival la retrogradare cu Dan Petrescu

Demis recent de la Gaziantep, Marius Șumudică și-a găsit echipă, tehnicianul român urmând să antreneze tot în...784

19 ian 00:00SportDoi jurnaliști s-au urcat pe acoperiș pentru a dialoga cu Simona Halep, aflată într-o carantină strictă la Adelaide

Simona Halep a dialogat de la balconul hotelului cu doi prezentatori australieni de emisiuni radio, care s-au urcat pe...542

19 ian 00:00SportAstra Giurgiu - Universitatea Craiova 1-1

Astra Giurgiu a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, într-un meci...778

Local
19 ian 00:08LocalCOVID-19: 3 NOI DECESE, la Constanța

Până luni, 18 ianuarie a.c., 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...1370

19 ian 00:08LocalDecizie oficială: Românii vaccinați anti-COVID nu mai trebuie să intre în carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de luni, 18 ianuarie 2021, Hotărârea...945

19 ian 12:17LocalPenitenciarul Spital Poarta Albă CAUTĂ echipamente de protecție împotriva COVID-19

782

19 ian 00:08LocalConstrucțiile cu risc seismic din Constanța, în atenția municipalității

Prima ședință a Comisiei pentru reducerea riscului seismic la imobilele existente și construcțiile vulnerabile care...593

19 ian 15:05LocalVICEPREȘEDINTELE Consiliului Județean, Stelian GIMA, își continuă SERIA de MEMORII

Vicepreședintele Stelian Gima nu se abate de la cele promise la începutul mandatului. Mai exact, legate de...1098

19 ian 16:06LocalNAVIGATORII ar putea să se încadreze în etapa a II-a de VACCINARE

2723

Politică
19 ian 23:27PoliticăGheorghiţă: Peste 75% dintre persoanele programate pentru vaccinare au peste 65 de ani sau boli cronice

Coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni că peste 75%...406

19 ian 23:27PoliticăȘefa Senatului, Anca Dragu, se vaccinează anti-COVID-19

După exemplul dat de președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu, care s-au vaccinat și ei, vineri și...487

19 ian 23:28PoliticăLudovic Orban se va vaccina anti-COVID-19

441

Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4341

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3639

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3176

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3129

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4817

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3792

Monden
19 ian 00:00MondenCe familia frumoasă are Sylvester Stallone! Actorul de 74 de ani și-a scos fetele la o croazieră

S-au săturat să stea în casă și să se ferească de pandemie! Sylvester Stallone, 74 de ani, și-a scos fetele la o...1423

19 ian 00:00MondenGillian Anderson, trădată de prietena ei, care i-a furat iubitul!

Gillian Anderson şi producătoarea Jemima Goldsmith sunt prietene apropiate de mulţi ani, dar asta nu a împiedicat-o...504

19 ian 00:00MondenCe bine îi stă lui Gigi Hadid în rol de mămică!

375

19 ian 00:00MondenJustin Timberlake a devenit din nou tată. Soția sa, Jessica Biel, a născut un băiat

Justin Timberlake, 39 de ani, a anunțat, într-un interviu acordat lui Ellen DeGeneres, că el şi soţia sa, actriţa...437

19 ian 00:00MondenJennifer Lopez, acuzată că se injectează cu botox

Jennifer Lopez s-a enervat pentru că a fost acuzată că și-a injectat botox în față. ”Secretul frumuseții mele...423

19 ian 00:00MondenFilmul „The Marksman“, cu Liam Neeson, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

356

Mapamond
19 ian 00:00MapamondŞeful OMS avertizează că lumea este în pragul "eşecului moral" al vaccinurilor

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că...403

19 ian 00:00MapamondExperţii germani investighează o posibilă nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2

Virusologi germani investighează o posibilă nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2, detectată la o clinică din...336

19 ian 00:00MapamondCoronavirus - OMS: Tulpinile britanică şi sud-africană de SARS-CoV-2, prezente în zeci de ţări

314

19 ian 00:00MapamondCoronavirus: Austria a primit cu 20 % mai puţine vaccinuri din cauza unei probleme de producţie la Pfizer

Austria are în prezent cu 20 % mai puţine vaccinuri anti-COVID-19 decât preconiza pentru ianuarie, din cauza unei...328

19 ian 00:00MapamondCoronavirus: Japonia va studia cazurile persoanelor infectate după vaccinarea împotriva COVID-19

Japonia intenţionează să colecteze date de la persoanele care se infectează cu noul coronavirus chiar şi după ce...345

19 ian 00:00MapamondMinistru: Marea Britanie vaccinează în medie 140 de persoane pe minut

297

Sănătate
19 ian 18:35SănătateDe ce nu există încă vaccin împotriva hepatitei C

Hepatita C este singurul tip de hepatită care nu poate fi prevenit prin vaccinare. Cu toate că împotriva hepatitei A...744

19 ian 00:00SănătateParacetamolul, nerecomandat pacienților cu hepatită C

Hepatita C este o afecțiune infecțioasă a ficatului, cauzată de virusul hepatic C, care se transmite prin sânge....719

19 ian 00:00SănătateInfecțiile urinare la copii: cum se manifestă și cum se tratează

286

19 ian 00:00SănătatePofta de dulce, asociată cu stresul și lipsa de somn

Pofta de dulce poate avea mai multe cauze, precum stresul, lipsa de somn sau prea puține calorii luate din alte...393

19 ian 00:00SănătateDurerea de șold în timpul nopții: cauze, simptome și tratament

Durerea de șold care apare în timpul nopții te poate trezi din somn sau îți poate îngreuna situația, făcându-te...397

19 ian 00:00SănătateCe simptome trădează că ai gonartroza după ce ai trecut de 50 sau 60 de ani

Gonartroza (numită și osteoartrita genunchiului) este cea mai întâlnită formă de artrită la nivelul genunchilor....393

19 ian 00:00SănătateConjunctivita la copii: simptome, tratament și prevenție

Conjunctivita este inflamația conjunctivei, adică a țesutului care acoperă partea albă a ochiului la exterior,...291

19 ian 00:00SănătateDureri musculare la copil? Ar putea fi miozita, o complicație a gripei

Miozita este termenul medical care descrie inflamația musculară. Deși miozita poate provoca dureri musculare și...307

19 ian 00:00SănătateTotul despre vitamina D și eczemele la copii

304

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT