REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Incredibil: Stâlp de înaltă tensiune, pus la pământ de hoţii de fier

Incredibil: Stâlp de înaltă tensiune, pus la pământ de hoţii de fier

Replica API 14 martie 2012 | 00:00 1465

Pagubă de un milion de euro

Pagubă de un milion de euro

Nu doar panourile metalice de pe Autostrada Soarelui sunt în vizorul hoţilor sau componentele metalice de la CFR, ci şi cablurile de susţinere a stâlpilor de înaltă tensiune din zona Băneasa, furtul lor punând în pericol atât siguranţa celor care circulă prin apropiere, cât şi a sistemului naţional de electricitate. Lipsit de susţinere în urma unui astfel de incident, unul dintre stâlpii de înaltă tensiune, de la Transelectrica, s-a şi prabuşit la pământ, paguba ridicându-se la peste un milion de euro. Fără să conştientizeze că stâlpul trapezoidal, înalt de 40 metri, face parte din linia de interconexiune Isaccea-Varna, prin care Transelectrica transportă 100 megawaţi spre Bulgaria, hoţii au tăiat ancorele de susţinere, şi văzând că se prăbuşeşte au luat-o la fugă, abandonându-şi ustensilele pe câmp. Directorul Transelectrica, Teodor Stoenesc, susţine că până când se va găsi un alt stâlp de înaltă tensiune, linia Isaccea-Varna rămâne nefuncţională, dar că exportul de energie spre Bulgaria nu a fost afectat, pentru că a fost comutat operaţiunile pe linia de 400 KV, Ţânţăreni-Koslodui. "Hoţii au tăiat ancorele de susţinere a unui stâlp de la Transelectrica şi acesta s-a prăbuşit la pământ. Stâlpul se afla pe un câmp în zona Pietreni-Peştera, iar hoţii probabil că s-au dus să fure fier vechi din structura stâlpului metalic şi pentru că au tâiat ancorele de susţinere acesta s-a prăbuşit la sol. Prejudiciul, cu aproximaţie, se ridică la peste un milion de euro", au declarat, pentru "Replica", poliţiştii care au demarat o anchetă în acest caz. "Am fost sesizaţi luni, ora 10.00, de către cei de la Transelectrica de faptul că un stâlp s-a prăbuşit şi curentul s-a întrerupt automat, fiind vorba despre o linie care trece prin Bulgaria. Deplasaţi în teren, nu am găsit nici un hoţ, dar avem un cerc de suspecţi şi ancheta este în curs", susţin poliţiştii. Facem precizarea că stâlpii au o înălţime de zeci de metri, iar muncitorii de la Transelectrica încearcă să repare ce au stricat hoţii, dar e destul de complicat, având în vedere că prin cablurile de înaltă tensiune trec sute de mii de volţi. Dincolo de pagubele materiale există pericolul ca în urma acestui fel de furturi să se producă o avarie extinsă în întregul sistemul, mai ales că acest caz nu este singular. Poliţiştii şi cei de la Transelectrica fac un apel la toţi cei care primesc astfel de elemente de ancorare spre valorificare, pentru că ele nu se pot vinde decât în anumite locuri, să anunţe organele competente pentru ca infractorii să poată fi prinşi.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367