REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Incredibil! Un deputat, condamnat pentru viol, va vota legea castrării chimice a violatorilor şi pedofililor

Incredibil! Un deputat, condamnat pentru viol, va vota legea castrării chimice a violatorilor şi pedofililor

Replica API 11 decembrie 2014 | 23:13 133

Parlamentul groazei

Parlamentul groazei

Faptul că România este percepută ca o ţară bananieră nu mai este un secret pentru nimeni, dar, de data aceasta, se pare că o situaţie le-a întrecut pe toate de până acum! Deputatul PSD, Dan Bordeianu, aflat la al doilea mandat, a fost condamnat pentru viol! Acesta este unul dintre cei 400 de deputaţi care vor decide dacă pedofilii şi violatorii ar trebui să fie castraţi chimic sau nu. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost adoptat tacit, luni, de Senat şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional.

Diaconu solicită schimbarea sistemului electoral

Deputatul, momentan, independent Bogdan Diaconu, preşedinte al Partidului România Unită, propune măsuri dure. Evident, dezamăgit de coloratura actualului Parlament, Diaconu va propune o lege care să schimbe sistemul electoral, după modelul german, pentru eliminarea definitivă “a acestor exemplare”. “Eterna şi frumoasa Românie! Acesta este Parlamentul, care, din păcate, reprezintă românii în legislatura 2012 – 2016 şi cred că, adăugând acest exemplu la multe alte exemplare din Parlament, trebuie să luăm foarte serios în discuţie modificarea sistemului electoral. PRU va veni cu o propunere şi avem convingerea că cel mai bun sistem care se potriveşte pentru societatea românească şi stadiul ei de dezvoltare este modelul german. Şi la Cameră şi la Senat, cu modalitatea de alegere în sistem mixt, ca în Germania. Mai exact, jumătate din posturile de la Cameră să fie pe colegii uninominale şi jumătate pe sistem proporţional pe liste. Va trebui ca partidele să fie mai atente în selectarea candidaţilor din punct de vedere al acestor exemplare, gen infractori de drept comun şi violatori”, a spus Diaconu, pentru „Replica”.

Şocatul zilei: Dan Culeţu

Groază, panică, stupefacţie şi teroare pe deputatul constănţean Dănuţ Culeţu! La aflarea veştii că Bordeianu a fost condamnat pentru viol, Culeţu şi-a regăsit cu greu cuvintele pentru a discuta despre situaţia colegului său. „Nu ştiu... ăăă... nu ştiu, nu ştiu... mda. Ăăă... pff, mda, asta pune în discuţie modul în care se selectează şi se promovează oamenii în partid, ceea ce, după părerea mea, are cam multe lacune. Într-adevăr, mesajul transmis cu ocazia ultimelor alegeri ar trebui centrat aşa cum trebuie şi cred că este momentul să se reformeze şi să se restructureze clasa politică, inclusiv cei în vârstă ca mine, nici o problemă. Este timpul tinerilor, dar aici intervine un dar, pentru că, de multe ori, tinerii fie se grăbesc, fie n-au competenţele necesare, fie sunt orgolioşi şi infatuaţi şi nu reuşesc să aibă responsabilitatea unei asemenea funcţii şi fac anumite greşeli. Sunt adeptul reformării, dar calitatea, competenţa sunt elementele definitorii”, a spus Culeţu, pentru „Replica”.

Mai puţin şocatul zilei: Manea

Co-prim-vicele PNL Constanţa, deputatul Victor Manea, are o problemă mai mare cu legea decât apucăturile demne de sentinţe cu executare din tinereţe ale lui Bordeianu. „Dan Bordeianu condamnat pentru viol? Legea mi se pare o trăsnaie. Chiar dacă sună bine, nu poţi să... acum la hoţi ce le facem? Le tăiem o mână? Chiar dacă aşa sună bine, nu cred că poate fi aplicată în Europa. Dacă România vrea să fie în Europa, nu cred că poate avea o astfel de lege. Oricum, e trăsnită legea. Dacă trăieşti într-un stat civilizat, nu poţi să propui astfel de legi, chiar dacă nu-mi plac, nu vreau să existe aşa ceva, totuşi vorbim de măsuri extreme. E vorba de reeducare şi aşa trebuie să considerăm. În nici un caz nu trebuie să fie măsuri fizice asupra persoanei care a comis anumite delicte, să fie lipsiţi de organul cu care a făcut delictul. Nu ştiam că domnul Bordeianu a fost condamnat pentru viol, chiar îmi pare rău să aud aşa ceva”, a spus Manea.

Bordeianu, „abonat” la prevederile Codului Penal

Deputatul Dan Bordeianu a fost condamnat în 1985 pentru viol. Sentinţa de la Judecătoria Vaslui nu a fost atunci atât de dură, întrucât violatorul respectivei tinere nu împlinise încă 18 ani şi a săvârşit o pedeapsă de cinci ani la şcoala de corecţie din Târgu Ocna. În prezent, Bordeianu este urmărit penal de Parchetul General pentru infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Parlamentarul este anchetat pentru un contract de 500.000 euro, încheiat de către o companie deţinută de soţia sa. Parchetul a început urmărirea penală a deputatului la începutul lunii trecute. La scurt timp după ce a primit calitatea de suspect, deputatul a „migrat” de la PNL la PSD, tocmai în mijlocul campaniei electorale, când cele mai mari şanse le avea Victor Ponta. Proiectul de lege privind castrarea chimică a violatorilor şi pedofililor a fost iniţiat de senatorul UNPR Ciprian Rogojan, susţinut de Gabriela Firea (PSD), Tudor Barbu (PNL) şi Marian Vasiliev (PP-DD) şi prevede că ”persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată li se poate aplica măsura de siguranţă castrarea chimică”. De asemenea, măsura se efectuează „în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii”.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218