REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Inculpații din dosarul fraudării alegerilor din Ciorani au încheiat acorduri de recunoaştere a faptelor

Inculpații din dosarul fraudării alegerilor din Ciorani au încheiat acorduri de recunoaştere a faptelor

Replica API 24 iulie 2021 | 00:00 557

Patru dintre persoanele inculpate în dosarul fraudării alegerilor locale în comuna prahoveană Ciorani au încheiat acorduri de recunoaştere a faptelor cu procurorii, au declarat pentru Agerpres surse judiciare scrie stiripesurse.ro

Potrivit acestora, acordurile vor fi trimise, săptămâna viitoare, în instanţă, la Judecătoria Buzău.

Anterior, procurorii care instrumentează cauza au cerut şi obţinut în instanţă ca, la momentul trimiterii în judecată, acest dosar să nu ajungă pe rolul Judecătoriei Mizil, instanţa competentă să judece cauza.

Surse judiciare au declarat că solicitarea procurorilor a fost făcută în condiţiile în care Judecătoria Mizil nu ar putea fi imparţială în judecarea acestui dosar, deoarece din arhiva acestei instanţe au fost furate buletine de vot de la alegerile din Ciorani.

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, şi încă o inculpată din dosarul fraudării alegerilor locale din septembrie 2020 se află în arest preventiv în acest dosar, iar alţi 15 inculpaţi sunt în arest la domiciliu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova - Serviciul investigaţii criminale, au efectuat, în luna iunie, 18 percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

"Cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice", preciza Parchetul.

Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani "nu au absolut niciun trac infracţional", sunt "naturali" şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, "furând" voturile alegătorilor "fără niciun resentiment", se arăta în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus în iunie arestarea preventivă a inculpaţilor.

Conform documentului, aceştia sunt naturali "pentru că nu le pasă de valorile unei societăţi democratice".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cei vinovati ? Erau probabil de la partidul mwistului astuia de sub mine cu clatita.
1
0
Clatita gunoiera..Eu am spate si fraude voturi de cate ori mi se scoala
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108