REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Individul care a fost prins de două ori la volan fără permis, în aceeaşi zi, LIBER să meargă acasă

Individul care a fost prins de două ori la volan fără permis, în aceeaşi zi, LIBER să meargă acasă

Replica API 16 aprilie 2015 | 00:00 174

Un bărbat din Constanţa, Ionuţ Gavrilă, de 32 de ani, a fost prins la volan fără permis de conducere, de două ori în aceeaşi zi, fiind ulterior arestat. Însă, iată că pe 15 aprilie anul curent, magistraţii Tribunalului Constanţa i-au admis cererea de înlocuire a măsurii preventive cu cea a arestului la domiciliu. Decizia este definitivă şi executorie. Reamintim că, poliţiştii din localitatea Ovidiu, la data de 13.03.2015, l-au depistat în trafic pe Ionuţ Gavrilă, în timp ce conducea un autoturism pe DN2A fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei, pentru cercetări, ulterior fiind lăsat să plece. Imediat după aceea, oamenii legii s-au sesizat cu privire la faptul că acesta a condus din nou autoturismul pe raza localităţii. În urma probatoriului administrat în cauză, au mai rezultat probe şi privind săvâşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, şi favorizarea infractorului, fapte reţinute în sarcina inculpaţilor Ferdin Taifun Asan, de 28 ani şi Regep Asan, de 29 de ani, ambii din localitate. Mai exact, cei doi indivizi, amici cu şoferul, au încercat să ia vina asupra lor, pe rând, contrazicându-se în declaraţii. “Eu am fost la volan, ba eu am fost”. La fel a procedat şi Ionuţ, care a tot schimbat numele şoferului de ajunsese să spună că el, de fapt, nici nu a fost la faţa locului.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218