REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Individul care a năvălit cu sabia în casa unui afacerist din Mangalia, CONDAMNAT DEFINITIV!

Individul care a năvălit cu sabia în casa unui afacerist din Mangalia, CONDAMNAT DEFINITIV!

Replica API 20 mai 2016 | 00:06 245

21 de ani

21 de ani

Dumitru Vasile Burcea

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti, la data de 18 mai anul curent, au menţinut dispoziţile sentinţei Tribunalului Argeş în cazul lui Dumitru Vasile Burcea, decizia fiind definitivă. Astfel, inculpatul, aflat în momentul de faţă în Penitenciarul Colibaşi, a primit pedeapsa de 21 de ani, 4 luni şi 12 zile, în dosarul 3239/109/2015, în care a fost trimis în judecată pentru omor calificat. Din referatul întocmit de procurori a rezultat faptul că, la data de 16 mai 2015, în jurul orelor 22.30, inculpatul Dumitru Vasile Burcea a pătruns în imobilul aparţinând soţilor Ovidiu şi Camelia Cristescu, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, agresându-i şi sustrăgând sumele de 5.000 euro şi 7.000 lei.

Din nefericire, Camelia Cristescu a fost lovită atât de puternic încât a ajuns la spital în stare comatoasă, fiind operată de mai multe ori. De asemenea, s-a mai stabilit că, la data de 2 mai 2015, inculpatul, înarmat cu un cuţit - sabie, a pătruns în locuinţa lui afaceristului Vasile Neagu, din localitatea Mangalia, cu scopul de a sustrage bunuri sau alte valori, exercitând acte de violenţă asupra acestuia, fără a reuşi să sustragă bunuri sau alte valori, din cauza apariţiei intempestive a persoanei vătămate.

Totodată, datele obţinute au fost comunicate partenerilor din cadrul Tratatulului de la Prum, prin intermediul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, omologii francezi semnalând un rezultat pozitiv, cel în cauză fiind bănuit de comiterea unor fapte cu mod de operare asemănător, pe teritoriul unor state europene. În documentarea activităţii infracţionale, procurorii au colaborat cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. - Direcţia Operaţiuni Speciale, I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale, precum şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218