REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Individul care a sunat la 112 să vină maşina Poliţiei pe post de taximetru a comis-o din nou!

Individul care a sunat la 112 să vină maşina Poliţiei pe post de taximetru a comis-o din nou!

Replica API 9 august 2013 | 00:00 147

Istoria se repetă! Unul dintre cei doi indivizi, care au alertat oamenii legii spunând că au nevoie de ajutor, dar, de fapt, nu aveau la dispoziţie taximetre pentru a ajunge la destinaţia dorită, loveşte din nou. Chiar dacă a fost sancţionat pentru alertarea falsă a organelor de poliţie, tot nu s-a învăţat minte şi a apelat din nou la această strategie. În noaptea de 3 spre 4 august, sâmbătă spre duminică, acelaşi Mihai Bosan, din Călăraşi, aflat prin comuna constănţeană Valu lui Traian, şi-a dat seama, din nou, că nu are cum să ajungă în municipiul Constanţa. A sunat la 112, spunând că se simte rău, la faţa locului ajungând o ambulanţă. Nici de această dată nu i-a fost greu să recunoască faptul că are nevoie doar de un mijloc de transport, el fiind sănătos tun. Oamenii legii au declarat, pentru "Replica" de Constanţa, că bărbatul a fost sancţionat din nou. "Amenda este cuprinsă între 100 şi 500 de lei, la legea 61, iar procesul verbal a fost trimis la Călăraşi", au spus oamenii legii. Reamintim că, la finele lunii iulie, acelaşi Mihai Bosan a mai alertat oamenii legii prin 112, spunând că are o problemă, când, de fapt, avea nevoie de... un taximetru, după cum singur a recunoscut.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614