REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Individul care a ucis pentru o lanternă, condamnat la 10 ani de închisoare

Individul care a ucis pentru o lanternă, condamnat la 10 ani de închisoare

Replica API 24 mai 2014 | 00:00 274

Individul din Valu lui Traian, care a bătut un om pentru o lanternă până ce victima şi-a găsit sfârşitul, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia aparţine Tribunalului Constanţa şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile. În plus, Florin Petrescu trebuie să plătească familiei îndoliate suma de 10.000 de lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Reamintim că în data de 9 ianuarie, Viorel Cosma, de 53 de ani, a fost găsit decedat în baia locuinţei sale, situată pe strada Valea lui Cadâr din comuna Valu lui Traian. Descoperirea a făcut-o un vecin, care a alertat autorităţile. Oamenii legii au demarat cercetările, constatând că victima a fost implicată, în urmă cu puţin timp, într-un scandal. Mai exact, acesta a fost bătut de către Petrescu Florin, totul plecând de la o lanternă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614