REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Indivizii care au tâlhărit o octogenară din Ghindăreşti şi-au primit pedepsele

Indivizii care au tâlhărit o octogenară din Ghindăreşti şi-au primit pedepsele

Replica API 13 septembrie 2014 | 00:00 224

Cei doi tineri, Petrică Eduard Ivan, de 17 ani, şi Florin Leon, de 25 de ani, care au agresat şi jefuit o vârstnică din Ghindăreşti, dând buzna peste ea în casă, au fost condamnaţi de către Judecătoria Hârşova. Prin urmare, Florin Leon a primit doi ani de închisoare, pe când minorul s-a ales cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile.

Reamintim că, în noaptea de duminică spre luni (4 spre 5 mai anul curent), între orele 2.00 şi 3.00, cei doi au pătruns în casa victimei, Tudosia Demid, de 81 de ani, şi au constrâns-o să le spună unde ţine banii. Cum octogenara s-a opus, cei doi au lovit-o în zona feţei, după care au imobilizat-o. Au luat ce vroiau, adică suma de 750 de lei din cei 2.500 de lei puşi de-o parte de femeie pentru înmormântare, şi s-au făcut nevăzuţi. Oamenii legii au şi demarat cercetările şi i-au identificat pe cei doi care, între timp, spărseseră toţi banii în bar şi ajunseseră acasă pentru a se odihni după noaptea nebună. Audierile au durat mai multe ore, ei fiind reţinuţi şi apoi arestaţi. Petrică Eduard Ivan s-a născut în Hârşova, nu este căsătorit, are 10 clase şi nu are loc de muncă. Celălalt, Florin Leon, are 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut şi nu munceşte. În schimb, el este cunoscut cu antecedente penale. Menţionăm şi faptul că ambii au domiciliile în Ghindăreşti.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102