REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Indivizii care furau din autoturisme în Tomis Nord, duşi la arestare

Indivizii care furau din autoturisme în Tomis Nord, duşi la arestare

Replica API 5 septembrie 2013 | 00:00 207

Hoţi

Hoţi

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani, care au furat din autoturisme, în cartierul constănţean Tomis Nord, au fost propuşi spre arestare. "La data de 3.09.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus sesizarea Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii V.B.C, T.F, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi faţă de C.P.C, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. În sarcina inculpaţilor V.B.C. şi T.F. s-a reţinut că, în noaptea de 2 spre 3.09.2013, au sustras două baterii acumulator de la două autoturisme marca Dacia, parcate în loc public, în Tomis Nord, timp ce C.P.C. "ţinea de şase". Totodată, în sarcina inculpatului V.B.C. s-a reţinut infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, dat fiind faptul că, la momentul depistării de organele de poliţie, acesta conducea un Hyundai Lantra pe drumurile publice din municipiul Constanţa. În cauză, prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor către părţile vătămate. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218