REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Indivizii prinşi cu maşinile doldora cu carne de mistreţ, trimişi în judecată

Indivizii prinşi cu maşinile doldora cu carne de mistreţ, trimişi în judecată

Replica API 11 martie 2014 | 00:00 169

Braconieri

Braconieri

Constantin Darac şi Ion Marius Ioniţă au fost trimişi în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 7 martie a.c.. Acuzaţiile ce li se aduc celor doi sunt: infracţiuni privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului. Reamintim că în seara de marţi, 14 ianuarie, oamenii legii au efectuat efectuat percheziţii la domiciliile braconierilor, fiind vorba de Constantin Darac, Ion Ioniţă, şi Ionel Rădoi, însă anchetatorii nu au găsit indicii care să-i ajute la anchetă. În ceea ce-l priveşte pe Ion Ioniţă, din Poarta Albă, acesta a rămas fără permis de vânătoare, dar şi de port armă, ambele fiindu-i anulate. Ionel Rădoi ar fi complice, existând suspiciuni că în curtea acestuia au fost tranşaţi porcii mistreţi. Înainte de percheziţii, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Constanţa au depistat pe raza oraşului Năvodari doi bărbaţi de 42, respectiv 46 de ani, care transportau cu un autoturism cantitatea de 150 de kilograme carcasă de carne de porc mistreţ, procurat fără respectarea prevederilor legale, în vederea comercializării. Întreaga cantitate de carne a fost ridicată şi predată către Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi - Constanţa în vederea expertizării şi stabilirii provenienţei, totodată fiind indisponibilizat şi autoturismul cu care a fost transporată aceasta. Apoi a apărut şi o a treia persoană, complicele, Ionel Rădoi. Toţi au susţinut că au cumpărat carnea de pe marginea drumului şi că nu au vânat. Numai că, surpriză!, Constantin Darac este un braconier cu renume în sudul Dobrogei, el intrând în atenţia oamenilor legii încă din 2001.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367