REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Industria muzicală britanică se alătură luptei împotriva rasismului

Industria muzicală britanică se alătură luptei împotriva rasismului

Replica API 3 august 2020 | 00:00 886

Peste 700 de personalităţi ale industriei muzicale din Marea Britanie au semnat o scrisoare în care îi încurajează pe cetăţeni "să fie uniţi" în lupta împotriva rasismului, relatează duminică EFE, citată de Agerpres.

Ed Sheeran

"Suntem mai răi atunci când ne atacăm uni pe alţii", se arată în scrisoarea semnată de artişti precum Little Mix, Nile Rodgers, Lewis Capaldi sau Rita Ora.

Textul cenzurează şi "rasismul antisemit" referitor la recenta polemică declanşată de cântăreţul Wiley, care a împărtăşit pe reţelele de socializare mesaje ofensatoare la adresa comunităţii evreieşti, deşi ulterior el şi-a cerut scuze.

Prin acest gest, scena muzicală britanică vrea să demonstreze că "iubirea, unitatea şi prietenia, nu divizarea sau ura, trebuie să fie acum numitorul nostru comun".

Alţi artişti implicaţi în această iniţiativă sunt The 1975, MNEK, Clean Bandit, Yungblud, Labrinth, Biffy Clyro, Mabel, Years & Years, Jess Glynne, Jonas Blue, Niall Horan, James Blunt, Naughty Boy, Grace Carter şi Joy Crookes.

S-au unit acestei cauze şi nume sonore precum Ed Sheeran, Stuart Camp, Stevie Wonder, Keith Harris, şi companiile EMI, Universal Music UK, Warner Music UK şi Sony Music UK.

Semnatarii subliniază că "minorităţile" de "orice origine sau credinţă" au luptat şi au suferit "în timp ce sclavia sau Holocaustul" au generat "suferinţe şi amintiri colective dureroase". Ei au avertizat că "toate formele de rasism" au aceleaşi rădăcini, "ignoranţa, lipsa de educaţia şi ţapii ispăşitori".

"Noi, industria muzicală britanică, suntem mândri să ne unim şi să ne ridicăm glasurile pentru a ne asuma responsibilitatea şi a fi solidari. Tăcerea nu este o opţiune", spun ei. Scrisoarea celebrează muzica, care "aduce bucurie şi speranţă pentru toţi".

"Prin intermediul muzicii, educaţiei şi empatiei putem găsi unitate. Suntem împreună pentru a educa şi a elimina rasismul acum şi pentru generaţiile viitoare", încheie scrisoarea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614