REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

INEDIT. Teatru la planetariu, pentru turişti şi constănţeni!

INEDIT. Teatru la planetariu, pentru turişti şi constănţeni!

Replica API 12 septembrie 2018 | 23:17 349

Trei noi proiecte culturale finanțate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) pe care Asociația Culturală Georgiana Rusu și Rusu I. Georgiana PFA le au în derulare în această perioadă vor veni în întâmpinarea constănţenilor. Este vorba despre teatru în Observatorul astronomic de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Printre proiecte se află Star crush– Teatru în Planetariu; Aria tematică „Artele spectacolului - Teatru”; cu un buget total 89.000 lei (80.000 finanțare AFCN, 9.000 lei contribuție proprie). Partenerul proiectului este Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Proiectul presupune producţia unui spectacol de teatru, pe baza scenariului dramaturgului clujean Cristiana Bojte Keresztes (31 ani). Spectacolul se va numi "Star crush" şi va cuprinde elemente adaptate şi combinate din piesele de teatru "Steaua fără nume" şi "Visul unei nopţi de vara", din poezia "Luceafărul", din filmul "Star Wars" si din jocul video "Starcraft".

Întregul fir epic este special conceput pentru desfăşurarea spectacolului în Planetariul Constanta, folosind în sprijinul jocului actorilor elemente sonore şi muzicale de mare impact (sala Planetariului asigura o acustica impecabila) precum si spectaculoase proiectii realizate in cupola Planetariului, imagini care dezvăluie tainele Universului şi ale sistemului nostru solar: stele, planete, Luna, constelaţii, constelaţii zodiacale, comete, meteori, formarea anotimpurilor, echinocţii şi solstiţii, eclipse de Soare şi de Lună; b) organizarea a 12 reprezentatii ale spectacolului, in mod GRATUIT, la Planetariul Constanta, în perioada 19 septembrie - 3 noiembrie 2018, incepand cu ora 19:00, de catre actorii si cu suportul tehnic al specialistilor companiei independente de teatru Lui's Arts.

Picături de istorie Aria tematică „Patrimoniu Cultural Material”, iar bugetul total este de 61.500 lei (55.000 lei finanțare AFCN, 6.500 lei contribuție proprie);

Partenerii proiectului sunt Teatrul de Stat Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Proiectul "Picături de istorie" îşi propune punerea în valoare prin mijloace artistice a sitului arheologic din Piața Ovidiu.

Proiectul presupune producţia unui spectacol de teatru labirint si realizarea unei reprezentatii a acestui spectacol, sâmbătă, 15 septembrie 2018, începand cu ora 20:30. Nobila Epifania, legionarul veteran Valerius Germanus, negustorul grec Asclepiades, gladiatorii Argutos și Skirtos, dar si vestitul poet latin Ovidius sunt personajele principale care se vor prezenta în fața publicului de secol XXI, pentru a-și spune poveștile de viață... și de moarte. De pe urma lor avem ca marturii peste veacuri inscripțiile lăsate pe pietrele lor funerare din necropola de secol II - III sau versurile poetului Ovidius, iar aceste cuvinte de adio sunt mesaje extraordinare, de natură să creeze împreună o frescă unitară a acestui oraș de la malul Pontului Euxin. Personajele principale ale spectacolului sunt locuitori ai Tomisului de acum doua milenii, care își spun bucuriile și împlinirile avute, dramele trăite, tristețile, remușcările, reușind astfel să recompună, prin intermediul acestui spectacol, viața vechii cetati.

Al treilea proiect este TEA’TRUE: Cărări între emoticoane și sentimente

Aria tematică „Artele spectacolului - Teatru”, iar bugetul total este de 89.000 lei (80.000 lei finanțare AFCN, 9.000 lei contribuție proprie);

Partenerii proiectului sunt Teatrul de Stat Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Proiectul "TEA'TRUE: carari intre emoticoane si sentimente" este menit sa faciliteze accesul organizat si gratuit al liceenilor constanteni la spectacole de teatru.

Pentru atingerea scopurilor şi obiectivelor şi în vederea obţinerii unui impact consistent la publicul tânăr, în cadrul acestui proiect se vor realiza:

- producţia unui spectacol de teatru pentru tineret, pe baza scenariului dramaturgului clujean Cristiana Bojte Keresztes (31 ani). Spectacolul se va numi "Emoticon skin" si se bazează pe un scenariu si o abordare care au adresabilitate directa către generaţia tânără. Firul dramatic reprezintă o cercetare succintă a societății de astăzi, scoţând în evidenta faptul ca mediul social actual predispune tinerii la atrofierea emoţională şi sentimentala, aspect cauzat de faptul ca aceştia petrec prea mult timp in mediul online, uitând sa "simtă", sa "trăiasca" cu adevărat. Paralela dintre lumea reala si cea virtuala dă naștere la o radiografie a transformării psihologice a societății din ultimii 25 de ani, din punct de vedere social, politic si cultural.

- organizarea a 12 reprezentaţii ale spectacolului, in mod GRATUIT, la Teatrul de Stat Constanta, în perioada 1 octombrie - 6 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00, de catre actorii companiei independente de teatru Lui's Arts si cu suportul tehnic al Teatrului de Stat Constanta. La reprezentaţii vor asista elevi ai liceelor din municipiul Constanta, care vor veni la teatru in mod organizat, conform programării realizate împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta, partener în acest proiect.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108