REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Infecţiile urinare, diagnosticate cu ajutorul telefonului mobil

Infecţiile urinare, diagnosticate cu ajutorul telefonului mobil

Replica API 30 mai 2020 | 00:00 961

Un grup de ingineri biologi de la Univesitatea din Bath a creat un nou test, care ar putea diagnostica infecții ale tractului urinar în 25 de minute, prin simpla folosire a camerei unui smartphone. Metoda de diagnostic se bazează pe schimbarea vizibilă a culorii urinii.

Infecțiile tractului urinar (ITU), cunoscute drept infecții urinare, sunt cea de-a doua cauză de infecție, ca frecvență, după infecțiile respiratorii. Statisticile spun că aproximativ 40% dintre femei se vor confrunta, la un moment dat în viață, cu o infecție urinară. Deși tratamentul este unul relativ ușor, bazat pe antibiotice, fără a prezenta complicații ulterioare, simptomele sunt destul de supărătoare și posibilitatea de recidivă crescută, scrie doc.ro.

Pentru a preîntâmpina aceste probleme, un grup de ingineri biologi de la Univesitatea din Bath a creat un nou test, care ar putea diagnostica infecții ale tractului urinar în 25 de minute, prin simpla folosire a camerei unui smartphone. Metoda de diagnostic se bazează pe schimbarea vizibilă a culorii urinii și poate fi o alternativă mai rapidă, mai puțin costisitoare și mai accesibilă față de probele de laborator.

Infecția urinară la femei – cauze, simptome, diagnostic și tratament

Infecția urinară este determinată de prezența germenilor patologici în tractul urinar și poate avea diverse variații, cum ar fi uretritele, cistitele, prostatitele sau pielonefritele. De asemenea, în funcție de zona afectată, infecțiile urinare pot fi înalte (unde pot afecta rinichii) și joase (unde pot afecta uretra, vezica urinară sau prostata).

Una dintre cele mai frecvente forme de infecție urinară la femei este cistita. Aceasta reprezintă o formă de infecție urinară localizată la nivelul vezicii urinare. În 90% din cazuri, cistita este cauzată de bacteria Escherichia coli (E.coli), dar poate fi declanșată și de alte bacterii sau microorganisme.

Diagnosticul infecției urinare se realizează, cu asistența medicului, prin identificarea germenilor care sunt responsabili pentru infecție, printr-o serie de analize de laborator, mai precis: urocultură, sumar de urină, și antibiogramă. În cazul infecției urinare recidivate poate fi necesară o ecografie a aparatului urinar, precum și o radiografie renovezicală.

Simptomele infecției urinare sunt, la rândul lor, mai mult sau mai puțin diferite, în funcție de localizarea infecției. Cele mai comune simptome cuprind:

Urinarea frecventă, cel mai des în cantități mici, însoțită de o senzație de usturime;

Dureri în zona lombară sau abdominală;

Culoare modificată a urinii (aspect tulbure), însoțită de un miros neplăcut;

În anumite cazuri, urinare cu sânge.

Tratamentul infecției urinare poate fi diferit, în funcție de germenii care au provocat infecția și de localizarea acesteia, și se stabilește după obținerea rezultatelor testelor de laborator. În principiu, tratamentul este pe bază de antibiotice orale și adjuvante inflamatorii.

În cazurile de recidivă, tratamentul de bază poate fi completat cu anumite produse fitofarmaceutice care ajută la inhibarea și blocarea înmulțirii bacteriilor care afectează tractul urinar. De asemenea, după încheierea tratamentului, o nouă serie de analize este necesară pentru a valida absența germenilor infecțioși, dar și pentru a verifica starea de sănătate a tractului urinar.

Testul cu telefonul - ce presupune

Aplicația creată de oamenii de știință de la Universitatea din Bath merge pe același principiu cu testul de laborator pentru diagnosticarea cistitei, și anume identificarea prezenței bacteriei E.coli într-un eșantion de urină, în aproximativ 25 de minute.

În afara faptului că această metodă este mult mai rapidă ca un test de laborator, ea poate oferi un rezultat chiar mai precis și, în special, mai accesibil, mai ales în țările G-20 (țări în curs de dezvoltare), unde analizele de laborator sunt, uneori, prea scumpe pentru anumite segmente din populație. Cu această nouă metodă, e nevoie doar de un smartphone cu o cameră foto viabilă și de un test de sarcină, pe care se va aplica urina. Conform revistei de specialitate Biosensors and Bioelectronics, care a scris în detaliu despre aceasta, aplicația poate depista și alte infecții bacteriene, pe lângă infecția cauzată de E.coli.

Mecanismul de funcționare al aplicației stă în detectarea celulelor bacteriene din capilarele subțiri ale benzilor testelor de sarcină, prin identificare optică. Astfel, în comparație cu metodele microbiologice de depistare a infecției, care durează mai multe zile, aplicația inginerilor biologi din Bath presupune o evaluare rapidă și la fel de precisă, fapt care facilitează tratarea din timp a infecției și eliminarea unor costuri în plus de partea pacientului.

Următoarea etapă pentru punerea în circulație a aplicației este elaborarea de studii clinice, însă echipa de cercetători este încrezătoare în obținerea unor rezultate favorabile și lansarea pe piață a acestei metode extrem de avantajoase pentru consumatori.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920