REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Înființată în 2021, o societate vrea să INVESTEASCĂ în VADU!

Înființată în 2021, o societate vrea să INVESTEASCĂ în VADU!

Replica API 25 octombrie 2021 | 20:33 2146

Pandemia a schimbat prioritățile și dorințele turiștilor care nu mai preferă locurile aglomerate. Astfel, plajele sălbatice reprezintă un punct de atracție pentru oamenii care doresc să se relaxeze în liniște, departe de aglomerația marilor stațiuni. Ca urmare a acestui fapt, investitorii nu mai stau pe gânduri și investesc masiv în aceste zone. Spre exemplu, societatea Salcâmilor Resort SRL intenționează să construiască un camping cu zonă de corturi, case și bungalouri. Proiectul se justifică prin necesitatea lărgirii și diversificării de servicii oferite populației de zone.

(Captură Google Maps)

Societatea Salcâmilor Resort SRL intenționează să investească în satul Vadu, devenit cunoscut pentru plaja sălbatică. În acest sens, recent, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu de prezentare al proiectului pe care dorește să-l edifice în Vadu. Conform documentului, se propune construirea unui imobil cu destinația de camping, zonă de corturi, case și bungalouri. Construirea acestui imobil este justificată având în vedere că zona se află într-o dezvoltare continua și se justifică prin necesitatea lărgirii și diversificării de servicii oferte populației de zonă, se mai arată în același document. Investiția se realizează cu fonduri europene și se ridică la valoarea de aproximativ 327.250 lei. (Captură Memoriu APM)

Iată ce își dorește să construiască investitorul

Investiția propusă se referă la construirea unui camping ce va cuprinde o zonă de corturi, o zonă de căsuțe, bungalouri și servicii. Zona de corturi va cuprinde 5 unități de cazare, 4 spații pentru corturi și 1 spațiu pentru rulotă. De asemenea, bvor fi amenajate și 6 case alcătuite din camera și veranda, dar și 8 bungalouri alcătuite din chicinetă, dormitor și baie.

Vor fi prevazute spații verzi cu suprafața de 1075 mp (53.75% din suprafața terenului), în toate zonele curții. Se vor planta gazon, flori și plante decorative în jurul aleilor din beton armat. Se vor planta pomi fructiferi (meri, peri, caiși, piersici, cireși, vișini), nuci, salcâmi și viță de vie. S-au prevazut în proiect spații de parcare pentru 18 autovehicule (16 pentru unitățile de cazare și 2 pentru personal) în limita proprietății.

Date despre societatea Salcâmilor Resort SRL

Societatea Salcâmilor Resort SRL este o societate nou apărută, fiind înființată în luna iulie 2021. Firma are sediul în satul Vadu, comuna Corbu, pe strada Salcâmului, numărul 4A și se ocupă de parcuri pentru rulote, campinguri și tabere. Capitalul social al societății este de 200 de lei. Administratorul societății este Niță Bogdan.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
se va planta pe dracku ciresi la Vadu
2
0
Cum asa? Cu autorizatie? Ca celor de la consiliu nu le ati dat autorizatie sa repare dtumul spre vadu ca e in biosfera. Mamitica voastra de ordinari.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102