REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în iulie

Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în iulie

Replica API 11 august 2016 | 00:00 222

Inflaţia anuală rămâne în teritoriu negativ şi în luna iulie, la minus 0,8%, fiind în scădere de la minus 0,7% în iunie, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 'Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% în luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015.

Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de -0,3%', arată INS. În luna iulie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu iulie 2015, este de 46,1%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% deţin o pondere de 41,2%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 12,7%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2015 - iulie 2016) faţă de precedentele 12 luni (august 2014 - iulie 2015), calculată pe baza IPC, este de -1,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -1,6%. În iulie 2016, faţă de iulie 2015, preţurile de consum au crescut la grupa mărfurilor alimentare cu 1,25%, dar au scăzut la cele nealimentare cu 2,2%, iar la servicii cu 0,93%.

Banca Naţională României (BNR) prognozează o inflaţie de minus 0,4% pentru finalul acestui an, cu un punct procentual sub estimarea anunţată în luna mai a acestui an, de 0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat, luni, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflaţie de 2%, de asemenea în scădere faţă de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%, noteazăeconomica.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369