REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Iniţiativa lui Dobre face ravagii. Tarabele cu legume şi fructe, „măturate”

Iniţiativa lui Dobre face ravagii. Tarabele cu legume şi fructe, „măturate”

Replica API 13 iunie 2015 | 07:56 318

Ca la nebuni

Ca la nebuni

Consilierii locali municipali s-au reunit la mijlocul lunii decembrie 2014 pentru a dezbate un subiect disputat: activitatea pieţelor. Proiectul de hotărâre prevede ca, pe o rază de 150 de metri în jurul pieţelor, să nu se mai permită amplasarea de tarabe, ba chiar să se interzică orice activitate de comerţ de legume şi fructe. Faptul că vrem să reglementăm activitatea comercială în cauză după anumite standarde este binevenit, numai că iniţiativa venită din partea social-democratului Mircea Dobre, al cărui amendament privind interzicerea oricărei activităţi pe o rază de 150 de metri în jurul pieţelor, a fost interpretată rapid atât de comercianţi, cât şi de consilierii opoziţiei.

În cartierul Abator trei astfel de tarabe îşi desfăşurau activitatea de mai mulţi ani, două dintre ele s-au mutat deja, iar alta este pe picior de plecare.

„Aveau autorizaţie, dar n-au mai vrut să-i lase. Sunt motivele la bandiţii ăştia mari. Erau bune pentru tot cartierul, sunt oameni bătrâni, copii. Consilierii de la Primărie, ăştia, care au magazine de-astea mari, pieţe… de la 1 iunie. Pe toţi! Acesta e un lucru rău pentru cartier. Pământuri ştiu să vândă, dar n-au ştiut să facă o piaţă pentru ţărani, un acoperiş acolo pentru preţuri mai mici, nu pieţe particulare care să escrocheze pe toată lumea. S-au luat decizii care nu sunt deloc bune pentru populaţia cartierului, că n-au voie la nu ştiu ce distanţă de piaţă, că nu se vede firma de la pomii care i-au tăiat, pomi buni. Au tăiat pomi ca să se vadă firma la farmacie şi la ăilalţii. E plin cartierul de farmacii!”, ne-a spus revoltat unul dintre cumpărătorii de la aceste tarabe, care a arătat cu degetul: Mircea Dobre!

Bănuiala planează şi printre consilierii opoziţiei locale, care au încercat să reglementeze transparent problema tarabelor de legume. Numai că, dacă n-ai cu cine, n-ai cu cine şi asta e.

„Tarabagiii nu s-au întâlnit cu noi, ci cu viceprimarul. Eu sunt, în continuare, de a dispărea tot ce înseamnă tarabă la nivelul acesta, dar pentru nişte chioşcuri frumoase, făcute de către Primărie, care să fie la fel, adică să nu îşi facă fiecare din carton, din folie, din ceva, să iasă ceva urât. Se va face o licitaţie, asta am stabilit în comisie. La 1 ianuarie 2016, se va face o licitaţie pentru locurile care se vor da, în conformitate cu hotărârea de CL de care vorbim, pentru flori, pentru legume şi fructe. Am spus explicit în comisie ca tarabele să fie făcute de către Primărie şi cel care câştigă o utilizează. Vorbim de un standard foarte clar. Am propus în comisie, urmând ca în această perioadă de şase luni să se reglementeze. (…) Nu am nimic cu tarabele, dar să fie cum sunt în afară, peste tot în lumea civilizată. (…) Acum, ce mi se pare corect şi am discutat în comisie, a fost vorba de pieţele pe care le gestionăm ca municipalitate, ori ei au luat şi pieţele private. Eu cu mediul privat nu am treabă, e concurenţă, asta e situaţia. Aici a fost un punct de discuţie. Din punctul meu de vedere, dacă facem tarabe de către Primărie, toate la fel, e foarte OK. Am auzit şi povestea cu Mircea Dobre, probabil că aşa e, nu neg”, ne-a spus consilierul local Iustin Roman.

34 din cele 200 de locaţii sunt vizate de hotărârea CL, iar câţiva dintre aceştia au avut două runde de discuţii cu viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, dar şi una cu fostul primar, Radu Mazăre, care nu au avut nici o finalitate concretă. Aceştia plătesc 800 lei/lună pe locaţie şi sunt nemulţumiţi de faptul că nu li s-au comunicat noile locaţii, se tem că vor fi trimişi în zone fără vad comercial şi îşi vor pierde clienţii.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102