REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

INS: Afacerile din comerţ au crescut cu 5,5% în primele 11 luni din 2019

INS: Afacerile din comerţ au crescut cu 5,5% în primele 11 luni din 2019

Replica API 18 ianuarie 2020 | 00:00 221

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele 11 luni din 2019, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului trecut, cu 5,5% ca serie brută, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rezultatul s-a datorat creşterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+11,4%), comerţul cu ridicata nespecializat (+10,6%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+9,8%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+9,6%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+5,9%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+3,2%) şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+0,5%). Cifra de afaceri la activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata a scăzut cu 12,4%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie 2019 - 30 noiembrie 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu, cu 6,2%.

Conform INS, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 9% ca urmare a declinului cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-28,6%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-12,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (-7,6%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-6,7%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-5,9%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-3,6%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-1,7%).

Comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii a crescut cu 2,8%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut, pe ansamblu, cu 0,6%.

De asemenea, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna noiembrie 2018, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 5,1% datorită creşterii din comerţul cu ridicata nespecializat (+13,1%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+10,2%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+8,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+6,4%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+5,1%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+3,5%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+0,7%).

Cifra de afaceri din activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata a scăzut cu 21,5%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna noiembrie 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 5,6%. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920