REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

INS: Cartofii, fructele proaspete, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit cel mai mult în mai, faţă de aprilie

INS: Cartofii, fructele proaspete, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit cel mai mult în mai, faţă de aprilie

Replica API 13 iunie 2019 | 00:00 414

Cartofii au continuat să se scumpească în luna mai, preţul acestora urcând cu 17,33% comparativ cu aprilie, iar topul scumpirilor continuă cu citricele şi alte fructe meridionale (plus 2,68%) şi fructele proaspete (plus 2,49%), conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult au crescut preţurile la cartofi (plus 55,27%), alte legume şi conserve din legume (plus 23,85%), citrice şi alte fructe meridionale (plus 16,12%).

Potrivit sursei citate, în mai 2019, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,79% faţă de aprilie şi cu 4,6% raportat la decembrie 2018.

În mai, scăderi de preţuri comparativ cu luna anterioară s-au înregistrat doar la ouă (minus 2,27%), fasole boabe şi alte leguminoase (minus 0,66%), telemea de oaie (minus 0,09%) şi ulei comestibil (minus 0,04%).

La mărfuri nealimentare, preţurile au rămas relativ stabile, per ansamblu, fiind consemnată o creştere de 0,20% raportat la aprilie 2019. Cel mai mult s-au scumpit combustibilii (plus 0,62%), săpunul de rufe (plus 0,35%) şi autoturismele şi piesele de schimb (plus 0,34%). Faţă de luna decembrie 2019, preţurile s-au majorat cu 2,49%, iar creşterile cele mai semnificative s-au înregistrat la combustibili (plus 6,21%), tutun şi ţigări (plus 4,67%) şi energie termică (plus 3,30%).

Scăderi de preţuri au avut loc doar la frigidere şi congelatoare, minus 0,11% raportat la luna anterioară.

În cazul serviciilor, tarifele au crescut cu 0,55% faţă de aprilie 2019 şi cu 2,81% comparativ cu decembrie 2018. Avansurile cele mai semnificative au fost consemnate, raportat la aprilie, la transportul aerian (plus 1,31%), telefonie (plus 1,11%) şi la abonamentele de televiziune (plus 0,88%). Faţă de finele anului trecut, cel mai mult au crescut tarifele la telefon (plus 6%), servicii poştale (plus 5,69%) şi apă, canal şi salubritate (plus 3,56%). Reduceri ale tarifelor nu au avut loc.

Preţurile de consum au crescut cu 0,46% în mai 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 3,22% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 5,24%, a mărfurilor nealimentare cu 3,27% şi a serviciilor cu 4,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date luni publicităţii.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614