REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

INS: Peste 12 milioane de metri cubi de lemn, recoltaţi anul trecut din pădurile proprietate publică

INS: Peste 12 milioane de metri cubi de lemn, recoltaţi anul trecut din pădurile proprietate publică

Replica API 6 august 2018 | 00:00 224

Volumul de masă lemnoasă recoltat anul trecut din pădurile proprietate publică a statului s-a ridicat anul trecut la 12,284 milioane de metri cubi, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, scrie Agerpres.

În 2017, s-au recoltat 18,316 milioane mc (volum brut) de lemn, cu 1,118 milioane mc mai mult faţă de anul 2016, din care 67,1% din pădurile proprietate publică, restul fiind recoltat din pădurile proprietate privată (27,6%) şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier (5,3%).

Comparativ cu 2016, volumul de lemn recoltat din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier a crescut cu 17,4%, din păduri proprietate publică a statului cu 11,1%, din pădurile proprietate privată cu 1,9% şi a scăzut din păduri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, cu 3,2%.

Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 35,6% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,9%, stejarul 9,8%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 12,2% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 8,5%.

Produsele lemnoase principale au reprezentat 66,2% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, produsele lemnoase secundare 23,9% şi produsele lemnoase de igienă 9,9%.

În 2017, comparativ cu anul 2016, volumul de masă lemnoasă recoltată din produse principale a crescut cu 9,2%, din produse secundare a crescut cu 5,7%, iar din produse de igienă a scăzut cu 7,4%.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, 29,1% din volumul total de masă lemnoasă s-a recoltat din regiunea Nord - Est, 19,9% din regiunea Centru, 12,7% din regiunea Nord - Vest, 12,8% din regiunea Vest, 9,7% din regiunea Sud - Muntenia, 8,2% din regiunea Sud - Vest Oltenia, 7,2% din regiunea Sud - Est şi 0,4% din regiunea Bucureşti - Ilfov.

Acţiunile de recoltare a arborilor din pădure, în vederea valorificării lemnului şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a arboretelor, s-au desfăşurat prin executarea de tăieri.

Anul trecut, s-au efectuat tăieri de regenerare în codru pe 39,7% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri, tăieri de conservare pe 58,1%, tăieri de regenerare în crâng pe 1,8% şi tăieri de substituiri - refacere a arboretelor slab productive şi degradate pe 0,4%.

Suprafeţele de pe care s-a recoltat în totalitate lemnul au fost cele cu tăieri rase (5,3% din suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare în codru), urmând ca suprafeţele respective să fie reîmpădurite sau utilizate în alte scopuri silvice.

În 2017, volumul de masă lemnoasă recoltată a fost cu 5% mai mic decât în anul 2013.

Lemnul recoltat a fost destinat în proporţie de 95,3% persoanelor juridice atestate în activitatea de exploatare forestieră şi în proporţie de 4,7% persoanelor fizice care pot exploata lemn din pădurile pe care le au în proprietate.

Conform Legii nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, exploatarea masei lemnoase se face de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; prin excepţie persoanele fizice pot exploata, fără atestare, un volum de maxim 20 metri cubi/an din pădurile pe care le au în proprietate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369