REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea este din nou în doliu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea este din nou în doliu

Replica API 16 septembrie 2015 | 00:00 235

Un subofiţer a decedat la Bucureşti

Un subofiţer a decedat la Bucureşti

Florentin Bucur

O nouă tragedie, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea! Subofiţerul operativ cu competențe de paramedic SMURD, Florentin Bucur, în vârstă de 37 de ani, a decedat luni, la Bucureşti, în urma unui accident vascular cerebral. Angajatul ISU a ajuns iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, ulterior fiind transferat cu elicopterul SMURD, la un spital din Capitală. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva.

Colegii și prietenii sunt șocați de dispariția prea devreme a lui Florentin Bucur: „Dumnezeu să-l odihnească! ....prea devreme a părăsit această lume...păcat“, „Păcat !!!...Cei ce salvează vieți NU pot fi salvați ? Sau poate Dumnezeu l-a iubit și l-a luat la el???“, se arată în câteva mesaje de condoleanțe. „Ai plecat mult prea devreme şi fulgerător salvând semenii...Stimate coleg Bucur Florentin...Din păcate, tu nu ai putut fi salvat“, au transmis colegii de la SMURD Constanța, pe pagina de Facebook.

Reamintim faptul că angajații ISU și-au mai condus, recent, un coleg pe ultimul drum. Este vorba despre plutonierul adjutant Marius Daniel Fripis, care a decedat sâmbătă, 29 august, în timpul unei intervenții pe strada Tabla Buții, în Constanţa, din cauza unei buteli care a explodat. Născut la data de 10 iunie 1978, în municipiul Medgidia, Florentin Bucur a ales să urmeze cariera militară în anul 2006, când a fost încadrat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, din sursă externă.

În toţi cei nouă ani de activitate, aceasta a îndeplinit funcţia de subofiţer operativ în cadrul Detaşamentului de Pompieri Medgidia, încadrând, deopotrivă autospecialele de stingere şi de prim ajutor calificat. „Ca şi salvator, Florentin Bucur şi-a făcut datoria cu pricepere, curaj şi mult devotament, participând la numeroase misiuni în care şi-a smuls semenii din ghearele morţii.

Din nefericire, o afecţiune medicală i-a curmat viaţa mult prea devreme. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a mai pierdut un bun profesionist, cu adevărate calităţi de salvator, confirmate de pregătirea dovedită în gestionarea situaţiilor de urgenţă. Cu profund respect, pompierii militari constănţeni adresează familiei îndurerate, sincere condoleanţe. Rămas bun, drag camarad, vei rămâne mereu în sufletele noastre!“, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea. Trupul neînsufleţit a fost depus la Capela „Casa Şerb” din municipiul Medgidia (în vecinătatea cimitirului), iar înmormântarea va avea loc joi, 17 septembrie 2015. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614