rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Inspectorii ITM, în CONTROL la societăţile comerciale din Constanţa! Iată ce au constatat!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a continuat activitatea de control şi verificare a societăţilor comerciale, care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. În conformitate cu atribuțiile specifice Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul cadru de acțiuni pentru anul 2018, aprobat de inspectorul general de stat, se impune intensificarea acțiunilor de control în vederea verificării modului în care se aplică și se respectă cerințele prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile normelor metodologice de aplicare ale acestei legi.

Având în vedere faptul că munca zilierilor presupune desfăşurarea de activităţi necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar de lucrări, persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, adoptarea şi punerea în aplicare a acestor acte normative au avut drept consecinţă creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor care nu dispun de o calificare profesională sau un loc de muncă permanent.

În acest sens, au avut loc acțiuni de informare şi conştientizare a beneficiarilor de lucrări, zilierilor şi partenerilor sociali, acțiuni de control și acțiuni de verificare a masurilor dispuse cu ocazia altor controale, etape cuprinse în cadrul Campaniei naţionale privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare.

Printre obiectivele campaniei se numără identificarea beneficiarilor de lucrari care utilizează zilieri şi luarea măsurilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care se impun pentru nerespectarea de către acestia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, cu modificarile si completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi; cresterea gradului de constientizare al beneficiarilor si zilierilor care desfasoara activitati cu caracter ocazional in domeniile stabilite de legiuitor, in ceea ce priveste necesitatea aplicarii si respectarii prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, stipulate de Legea nr. 52/2011, cu modificarile si completarile ulterioare; diminuarea consecintelor sociale si economice negative care deriva din nerespectarea de catre beneficiarii din domeniile controlate, a prevederilor Legii nr. 52/2011, cu modificarile si completarile ulterioare si a normelor de aplicare ale acesteia; determinarea beneficiarilor de a respecta obligatia de a infiinta, completa registrul de evidenta a zilierilor si de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de munca in raza căruia societatea îşi are sediul, în termenul legal.

Inspectorii de muncă din cadrul serviciului securitate și sănătate în muncă au controlat, în luna august, 9 beneficiari de lucrări unde, la data verificărilor, erau active 477 persoane. Au fost aplicate 6 sancțiuni și au fost dispuse 12 masuri cu termen de remediere a neconformităților constatate.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă:

- Nu au fost informați zilierii cu privire la activitățile pe care urmează să le presteze si cu privire la drepturile pe care le au;

- Nu se asigura zilierilor gratuit echipament individual de protectie adecvat activităților desfășurate;

- Nu au fost puse la dispoziția zilierilor echipamente de munca adecvate.

P.S.

joi, 20 septembrie 20181562
Comentarii

02Ceaucescu(20 sep 10:19)
De ce va deranjeaza legea justificarii averilor?Cum e posibil tablagii bugetari din MAI,X6,vile la munte,mare,terenuri intravilane pe numele parintilor,copiilor ,DGIPI pt.ce iau salariu?A da tot pentru asta!
03Traisca partidul(20 sep 09:22)
Poate il intreaba cineva pe acest fost mediocru avocat , bola , cum si-a baut cafeaua cu fi-su la o pizzerie de pe strada Unirii , amendata de catre ITM... Cum se numeste asta, mah bola , in codul penal...?!?
02ada(20 sep 08:43)
Firmele de paza au "spate" asigurat la nivel inalt. de asta fac ce vor ele.Degeaba sunt reclamate la ITM ...am trait o asemenea experienta pe propria piele; cu reclamatii la ITM Bucuresti si degeaba..
02NELU(20 sep 08:32)
Firmele de paza i-si bat joc de angajati in cel mai grotesc mod.Sa se verifice contractele de angajari si veti constata ca ne aflam in perioada feudala.
03Dna .Roxi(19 sep 14:21)
ITM sa ajunga si la One Star Security ca au probleme mari nu acorda concedii nu plateste la timp sint tepari.
02Ionita(19 sep 13:45)
Cat mai e spaga la inspectoarea Iliescu ? Intreb pt un prieten.
mai mult...Local
27 mai 05:23LocalŞofer depistat mort de beat la volan

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 20.30, poliţişti din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat,...558

27 mai 03:01LocalMaşină făcută praf, după ce un atelaj hipo a ieşit de pe un drum de pământ direct în drumul naţional!2185
27 mai 02:50LocalCursă de caiac-canoe, la 35 de ani de la inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră!1643
27 mai 02:50LocalPERICOL PE ȘOSELE: ȘOFERI BEȚI ȘI FĂRĂ PERMIS, surprinși de polițiști

Aproape zilnic, polițiștii rutieriști depistează, pe șoselele din județul Constanța, persoane care se urcă la...1406

27 mai 04:18LocalTÂLHĂRIE în zona Gării Constanța. Suspectul, dus la arestare!3013
27 mai 02:49LocalMașină proiectată într-un copac, pe o stradă principală din Tulcea!1632
27 mai 05:24LocalPREMIERĂ. Mii de nave controlate de polițiști la nivelul Europei

Luna aceasta, timp de 2 săptămâni, în premieră, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de...434

27 mai 02:50LocalCINCI RĂNIȚI într-un accident provocat de un taximetrist! FOTO4039
27 mai 05:25LocalPolițist militar, la o patra misiune în Afganistan458
27 mai 02:52LocalAPEL URGENT: ESTE NEVOIE DE DONATORI DE SÂNGE!

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța transmit un apel urgent către locuitorii...1533

25 mai 00:00LocalNESIMŢIT, TUPEIST, COCALAR: şofer din categoria 'Parchez ca un bou', la Casa de Cultură2302
25 mai 01:19LocalA intrat cu mașina în copac, într-o curbă!536
Vremea
23.9°18.6° - 24.4° joi, 23 mai 2019
cer seninUmiditate: 51%
Vânt: 5.5 m/s din V
Presiune: 1010.1 milibari

Loto
6/4952231383947
5/4014171924256
joker4182131451
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 mai 00:00SportHagi a dansat Pamporea alături de brazilieni și de Stere Halep la petrecerea Viitorului, iar Eric s-a dezlănțuit pe manele

Viitorul a câștigat Cupa României după 2-1 în finala cu Astra Giurgiu, iar sărbătoarea prilejuită de cel de-al...365

27 mai 00:00SportRivaldo și-a felicitat fiul pe Instagram! Ce i-a răspuns Rivaldinho și reacția lui Ianis Hagi

Rivaldinho (24 de ani) a cucerit Cupa României alături de Viitorul și a fost felicitat de către tatăl său, marele...239

27 mai 00:00SportBătălie la vârf fără Simona Halep. Cum arată calculele complete pentru locul 1 WTA: 4 jucătoare se luptă pentru supremație

Sezonul trecut a fost unul liniștit în ce privește bătălia pentru poziția de lider WTA, Simona Halep izbutind...295

27 mai 00:00SportLiga Elitelor U17: LPS Banatul - Viitorul 1-4. Academia Hagi a mai câștigat un trofeu!

Echipa U17 a Viitorului a câștigat finala Ligii Elitelor, disputată contra celor de la LPS Banatul Timișoara, cu...187

Politică
27 mai 00:00PoliticăPNL scoate scor de 60% în comuna Crucea, unde primar este de la PSD

PNL produce o surpriză la nivelul comunei Crucea, acolo unde primar este un social democrat. Conform numărătorii...181

27 mai 06:44PoliticăMUNICIPIUL CONSTANȚA: USR ar fi pe primul loc

Potrivit datelor finale ale exit-poll-ului de la ora 21.00, PSD şi PNL sunt la egalitate, urmate la mică distanţă de...6729

27 mai 04:02PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, prima reacție, după ce ALDE nu a făcut pragul la europarlamentare

ALDE nu a reușit să treacă pragul electoral, confom rezultatelor Exit poll realizat de CURS-Avangarde. Tăriceanu...830

27 mai 04:11PoliticăRareș Bogdan face marele anunț: PNL solicită alegeri ANTICIPATE de urgență

Cap de listă al PNL la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, a anunțat că PNL va forța organizarea de alegeri...488

27 mai 03:25PoliticăLiviu Dragnea, ANUNȚ BOMBĂ - Gabriela Firea, posibil candidat al PSD la prezidențiale

"Eu nu am spus niciodată că vreau să candidez la funcția de preșeșdinte al româniei. Mi-au cerut-o mii de oameni....1783

27 mai 03:24PoliticăLia Olguța Vasilescu: Este un rezultat neașteptat pentru noi

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguța Vasilescu, a explicat că PSD a luat mai multe voturi ca la ultimele alegeri...683

27 mai 03:24PoliticăDacian Cioloș și Dan Barna au EXPLODAT de bucurie, după scorul ZDROBITOR al USR - PLUS: 'Cerem demisia Guvernului Dăncilă'

"Votul de astăzi arată că România renaște și că românii au redat sens democrației prin votul lor. România...543

27 mai 04:44PoliticăCUTREMUR PE SCENA POLITICĂ! DEZASTRU PENTRU PARTIDELE AFLATE LA GUVERNARE

Cutremur pe scena politică din România! "Sunteți fantastici, vă felicit, dragi români", a afirmat, la ora 21.00,...2059

27 mai 03:22PoliticăReferendumul pe justiție este validat

Biroul Electoral Central anunță că duminică, până la ora 19.00, 35,75% pentru referendumul pe justiție inițiat...537

27 mai 04:16PoliticăTraian Băsescu anunță victoria PMP: „Avem un scor care reprezintă atingerea obiectivului propus pentru aceste alegeri“

Liderul PMP, Traian Băsescu, dă asigurări că partidul său o să treacă pragul electoral pentru alegerile...1036

Monden
27 mai 00:00MondenCâți bani câștigă Andra, Inna, Delia, Andreea Bălan, Smiley și Selly din YouTube

Încasările artiștilor din vizualizările pe YouTube variază mai ceva ca la Bursă, iar Click.ro îți spune ce sume...156

27 mai 00:00MondenPe cine a ales Brigitte domnișoară de onoare la nunta cu Florin Pastramă

Pentru Florin Pastramă și Brigitte sună clopotele de nuntă! Cei doi și-au găsit iubirea în Fermă, însă...156

27 mai 00:00MondenAnastasia Lazariuc nu îl vizitează la spital pe Mihai Constantinescu, fostul iubit. Iată motivul!

Deși nu doar actuala soție a cântărețului, Simona Secrier, ci și fosta lui parteneră de viață, Miahela...165

27 mai 00:00MondenGeorge Clooney se teme pentru viaţa copiilor lui. Amal e avocată într-un caz care implică ISIS

George Clooney a declarat că se teme pentru siguranţa familiei sale de când Amal a preluat un caz împotriva ISIS....124

27 mai 00:00MondenFilmul românesc 'La Gomera', selectat în competiţia de la Cannes, va fi distribuit în America de Nord

Compania Magnolia Pictures a achiziţionat drepturile de distribuţie în America de Nord aferente lungmetrajului...114

27 mai 00:00MondenCannes 2019 - Palme d'Or, câştigat din nou de un film asiatic; patru femei, în palmaresul ediţiei

Filmul "Parasite", o dramă familială cu accente de thriller şi de comedie neagră, realizată de sud-coreeanul Bong...113

27 mai 00:00MondenPrinţesa Charlotte va merge din toamnă la aceeaşi şcoală privată din Londra ca şi fratele ei George

Prinţesa Charlotte, a patra în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, va urma din septembrie cursurile...127

27 mai 00:00MondenMoby a prezentat scuze actriţei Natalie Portman, după afirmaţii despre relaţia lor

Moby s-a distanţat de afirmaţiile sale făcute în urmă cu câteva zile, potrivit cărora ar fi avut o relaţie cu...121

27 mai 00:00MondenSpice Girls s-au întors pe scenă cu un prim concert desfăşurat la Dublin

Patru dintre fetele de la Spice Girls s-au întors pe scenă vineri seara, la şapte ani după ce au cântat ultima...123

27 mai 00:00MondenAdam Levine părăseşte juriul emisiunii ''The Voice'' după 16 sezoane

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, va părăsi după 16 sezoane juriul emisiunii muzicale "The Voice" şi nu se va...120

Mapamond
27 mai 00:00MapamondFranţa: Nicio revendicare pentru atacul din Lyon

Nu există nicio revendicare până acum pentru un atac cu bombă comis vineri la Lyon, care a făcut 13 răniţi, a...109

27 mai 00:00MapamondDonald Trump spune că are în continuare încredere în Kim Jong Un

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat duminică pe Twitter că are în continuare încredere în liderul...116

27 mai 00:00MapamondSuccesorul Theresei May va avea dificultăţi mari în ceea ce priveşte un Brexit fără acord

Ministrul de finanţe britanic Philip Hammond a apreciat că va fi foarte dificil pentru succesorul premierului în...113

27 mai 00:00MapamondMii de deţinuţi din Turcia au încetat greva foamei, la apelul liderului kurd Ocalan

Deţinuţi din Turcia au anunţat duminică, prin vocea reprezentantului lor, că au pus capăt grevei foamei ce fusese...125

27 mai 00:00MapamondExplozia de la Lyon: Poliţia franceză difuzează pe Twitter noi fotografii ale suspectului

Poliţia franceză a difuzat sâmbătă prin Twitter noi fotografii ale principalului suspect urmărit după explozia...116

27 mai 00:00MapamondViktor Orban speră ca alegerile europarlamentare să întărească forţele politice anti-imigraţie în Europa

Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat duminică speranţa ca alegerile europarlamentare să întărească forţele...114

27 mai 00:00MapamondTrump evocă 'mari progrese' în negocierile comerciale americano-nipone

SUA şi Japonia au făcut "mari progrese" în negocierile în domeniul comerţului, dar ''esenţialul negocierilor'' va...111

27 mai 00:00MapamondIrlandezii au aprobat cu o majoritate zdrobitoare liberalizarea divorţului

Irlandezii au aprobat cu o majoritate zdrobitoare, în cadrul unui referendum ale cărui rezultate au fost anunţate...116

27 mai 00:00MapamondGrecia: Garda de coastă a interceptat o barcă cu 33 de migranţi în largul unei insule din Marea Egee

Garda de coastă a Greciei a anunţat sâmbătă că una dintre navele sale de patrulare a interceptat o barcă de...111

27 mai 00:00MapamondTribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării cere Rusiei să elibereze marinarii ucraineni luaţi prizonieri

Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării a decis sâmbătă că Rusia trebuie să îi elibereze pe cei 24 de...115

Sănătate
25 mai 01:09SănătateNoi informații despre SPITALUL REGIONAL: Va fi făcut la Constanța, pentru a deservi și turiștii, militarii de la Kogălniceanu, dar și migranții!

Aflat într-o vizită în județul Tulcea, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a făcut afirmații și cu...1280

25 mai 01:07SănătateCOPIII MOR CU ZILE, în așteptarea unui loc în spital…

În campania Pacient în România, despre lipsurile sistemului medical, echipa Digi24 a ajuns la spitalele pentru copii....440

25 mai 00:25SănătateNu ați primit CARDUL DE SĂNĂTATE? Aflați unde este, printr-o aplicație!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța îi informează pe constănțenii care constată,...1182

24 mai 00:42SănătateSpitalul Medgidia intră în REPARAȚII CAPITALE!

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Municipal Medgidia, aferente proiectului...585

23 mai 17:21SănătateCASA SOARELUI va primi pacienți începând cu 1 iunie!

Compartimentul de Îngrijiri Paliative din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Județean Constanța – fosta...3573

18 mai 01:39SănătateRujeola face ravagii în 13 județe din țară și în București

Alte 83 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în 13 judeţe şi în...553

18 mai 00:10SănătateHoria Ţuţuianu despre Spitalul Regional: Singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acesta să fie în Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu a susţinut vineri, 17 mai a.c., o conferinţă...1024

18 mai 00:10SănătateSpitalul Județean Constanța s-a alăturat campaniei „Salvează vieți: igiena mâinilor”

Micuții pacienți din secțiile Pediatrie și Chirurgie Pediatrică dar și însoțitorii lor au participat, vineri, 17...579

18 mai 00:11SănătateLecții despre infecția cu HIV/SIDA și stand-up comedy în școlile din Constanța

Aproximativ 1.500 de elevi din județul Constanța vor participa luna aceasta la sesiuni educative pentru prevenirea...565

17 mai 00:00SănătateCongresul Național de Anatomie aduce medici de renume la Constanța!

Constanța găzduiește, în perioada 16 – 18 mai a.c., a XX-a ediție a Congresului Național de Anatomie, eveniment...625