REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Instalarea Comisiei Europene se amână. Comisarul României, unul din motive

Instalarea Comisiei Europene se amână. Comisarul României, unul din motive

Replica API 14 octombrie 2019 | 01:19 481

sursa foto: europarl.eu

Preşedintele Parlamentului European (PE), italianul David Sassoli, a apreciat sâmbătă că va fi probabil imposibil ca viitoarea Comisie Europeană să-şi preia atribuţiile la 1 noiembrie şi că totul va fi amânat pentru 1 decembrie, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Parlamentul este implicat într-un mecanism transparent. În prezent, trei alţi comisari trebuie să fie propuşi de România, Ungaria şi Franţa şi vom începe în Parlament analiza candidaturilor lor", a explicat Sassoli, citat de agenţiile de presă italiene, în timpul unei reuniuni la Cernobbio, în nordul Italiei.

"Cred că nu va fi probabil posibil să respectăm data de 1 noiembrie, vom ajunge la 1 decembrie", a adăugat el.

Votul de confirmare în Parlamentul European a întregii echipe alcătuite de germana Ursula von der Leyen urma să aibă loc, potrivit calendarului anunţat, la 23 octombrie, în cursul unei sesiuni plenare la Strasbourg.

Trei candidaţi au fost respinşi de comisiile legislativului european în timpul procedurii de evaluare. Candidaţii român şi ungar, Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi, au fost respinşi de Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a PE din cauza suspiciunilor privind posibile conflicte de interese.

Candidata franceză, Sylvie Goulard, audiată joi pentru a doua oară de cele două comisii de specialitate din PE asociate portofoliului ei nu a reuşit nici de această dată să convingă eurodeputaţii, ea fiind respinsă cu 29 de voturi pentru şi 82 împotrivă. Candidatura sa a fost marcată de suspiciuni privind integritatea în contextul investigaţiilor aflate în desfăşurare împotriva ei pentru presupuse angajări fictive la biroul ei de eurodeputat şi a activităţii pe care a desfăşurat-o pentru un think-tank american în timp ce era de asemenea eurodeputat.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se amana pana cand PDL va pune propriul corupt. Desigur nu va fi recunoscut drept corupt pentru ca PPE e la putere in Europa.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920