REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Întâlnire Aurescu - ambasadorul Marii Britanii. Cei doi au vorbit despre noul Parteneriat Strategic România - UK

Întâlnire Aurescu - ambasadorul Marii Britanii. Cei doi au vorbit despre noul Parteneriat Strategic România - UK

Replica API 3 iunie 2020 | 00:00 964

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut marţi o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Andrew Noble, oficialul român comunicând, în acest context, "dorinţa fermă de a lansa şi operaţionaliza în cel mai scurt timp noul Parteneriat Strategic bilateral revizuit şi adaptat la noile realităţi europene care au consfinţit retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană", arată un comunicat MAE, scrie Agerpres.

În cadrul întrevederii, cei doi interlocutori au discutat, pe scurt, despre stadiul negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit pe marginea viitorului acord cuprinzător de parteneriat.

Totodată, demnitarul român a abordat situaţia lucrătorilor sezonieri români care se aflau deja în Regatul Unit inclusiv înainte de criza COVID-19, subliniind importanţa respectării regulilor de protecţie socială şi sanitară, în special în contextul pandemiei, şi necesitatea luării tuturor măsurilor necesare în acest sens de către autorităţile britanice.

În acest context, ambasadorul Noble a oferit asigurări că autorităţile britanice au în atenţie acest subiect şi că sunt luate măsurile necesare privind respectarea condiţiilor contractuale de protecţie socială şi medicală a angajaţilor români, subliniind aportul semnificativ al acestora la economia Regatului Unit.

Potrivit MAE, ministrul român a adresat un mesaj de solidaritate în gestionarea crizei sanitare provocate de COVID-19 în Regatul Unit. A evocat contribuţia valoroasă a personalului medical şi de asistenţă socială de naţionalitate română din Marea Britanie, care se află în prima linie în lupta cu virusul. Totodată, discuţiile au reliefat potenţialul deosebit pe care comunitatea românească din Regatul Unit îl poate avea în dezvoltarea suplimentară a relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai vorbiti cu englezii. Au vrut sa fie singuri, sa ramana singuri.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614