REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Întâlniri bilaterale în cadrul vizitei la Salonic a primarului Vergil Chițac

Întâlniri bilaterale în cadrul vizitei la Salonic a primarului Vergil Chițac

Replica API 20 septembrie 2021 | 00:00 517

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, s-a deplasat zilele trecute la Salonic, Grecia, pentru a vizita cea de-a 85-a ediție a Târgului Internațional de la Salonic (TIF), cel mai mare eveniment expozițional din Grecia, desfășurat la Centrul Internațional de Expoziții din Salonic (Helexpo), în perioada 11-19 septembrie 2021, cu respectarea tuturor protocoalelor și normelor de igienă necesare.

La această ediție a Târgului de la Salonic a fost organizat, de către Primăria municipiului Constanța, în colaborare cu misiunea consulară a României de la Salonic, cu Administrația Porturilor Maritime Constanța și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Constanța / CCINA, un stand al municipiului. Participarea municipiului Constanța la acest Târg, alături de Consulatul General al României la Salonic și partenerii locali, a avut ca obiectiv principal promovarea profilului turistic și economic al orașului.

Totodată, municipalitatea a avut în vedere, prin participarea la eveniment, consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite (Constanța și Salonic), prin contacte directe ale echipei municipiului cu locuitorii din Salonic.

Cu ocazia deplasării la Salonic, primarul Vergil Chițac a desfășurat mai multe întâlniri cu reprezentanți ai administrației publice locale, printre care o întâlnire bilaterală cu omologul acestuia, Konstantinos Zervas, primarul orașului Salonic, care a avut loc la standul municipiului Constanța, la 19 septembrie a.c.

În cadrul întâlnirii dintre cei doi primari au fost discutate domeniile prioritare de cooperare pentru perioada următoare, cu accent pe schimbul de experiență și bune practici în domeniul administrației locale. Cu această ocazie, primarul Vergil Chițac a declarat că municipiul Constanța este interesat de soluțiile și bunele practici pe care le are orașul Salonic în ceea ce privește conceptul smart city, energia regenerabilă, digitalizarea administrației, îmbunătățirea și modernizarea serviciilor publice, colectarea și reciclarea deșeurilor, investițiile în proiecte de dezvoltare a infrastructurii medicale și școlare.

Primarul Vergil Chițac a precizat că, în domeniul turismului, administrația locală din Constanța va depune eforturi pentru a identifica noi soluții de creștere a fluxurilor turistice de la Constanța la Salonic și înapoi, subliniind că orașul Constanța are toate avantajele necesare pentru a deveni o destinație turistică prioritară a cetățenilor din Salonic.

Vergil Chițac a menționat totodată că sunt perspective substanțiale de colaborare în domeniul economic: agenții economici din Constanța sunt interesați de Grecia, o dovadă în acest sens fiind reprezentată de participarea oamenilor de afaceri din orașul nostru la standul expozițional Constanța din cadrul TIF 2021. Acesta a invitat oamenii de afaceri din Salonic să investească în Constanța, în domenii precum industria hotelieră, a ospitalității, HORECA, deoarece orașul Constanța reprezintă deja cea mai importantă destinație turistică sezonieră din România.

Konstantinos Zervas, primarul orașului Salonic, a exprimat cu această ocazie interesul și disponibilitatea consolidării relațiilor dintre orașele Salonic și Constanța, prioritar în domeniile turism, economie, cultură, schimb de bune practici în administrație.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cu ce a ajutat deplasarea lui Chitaila la Salonic, pentru dezvoltarea Constantei? Sau a facut o vizita turistica pe banii contribuabililor?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218