REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a se reînscrie în PNL, o diversiune marca PSD

Intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a se reînscrie în PNL, o diversiune marca PSD

Replica API 23 mai 2014 | 00:00 200

Comunicat PNL:

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal consideră că subiectul referitor la înscrierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL nu este unul important pentru Partidul Naţional Liberal, care are acum drept priorităţi moţiunea de cenzură şi campania electorală pentru Parlamentul European. Pentru PNL este mult mai important ce fac cei 250.000 de membri ai partidului pentru a asigura României o imagine credibilă în Parlamentul European.

Am asistat astăzi la o nouă diversiune marca PSD, care îl foloseşte pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru a deturna atenţia opiniei publice de la faptul că există o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Ponta. Teama PSD şi a lui Victor Ponta de a nu da socoteală pentru modul dezastruos în care conduce România ne-a adus în faţa acestui scenariu cu revenirea lui Tăriceanu. Este un nou episod din campania pusă la punct de PSD, care a încercat să fugă de această moţiune prin toate mijloacele.

PNL este un partid puternic, care a decis să se rupă de tot ceea ce înseamnă apucăturile pesediste. PNL a optat să nu meargă mai departe alături de un PSD care nu îşi respectă promisiunile faţă de cetăţeni, ci preferă să îi apere pe Duicu şi ceilalţi baroni locali.

Prin ceea ce face, Tăriceanu îşi reconfirmă renumele de Răzgândeanu, după ce a anunţat că-şi face partid, neavând niciun fel de susţinere s-a răzgândit, a anunţat că va lansa o platformă liberală, proiect eşuat din faşă, iar acum cere să fie reprimit în PNL.

Atunci când ai fost preşedinte al unui mare partid, prim-ministru şi eşti preşedintele Senatului şi nu este clar despre tine dacă eşti sau nu membru al vreunui partid, este o dovadă că ai ajuns într-o situaţie în care ar trebui probabil să te retragi din politică.

Modul în care Tăriceanu a trădat Partidul National Liberal îl descalifică acum să ceară reprimirea într-un partid pe care a încercat să-l destabilizeze. Tăriceanu ar trebui să fie conştient că este compromis definitiv în ochii liberalilor adevăraţi, care nu au folosit politica niciodată pentru interese personale sau pentru a ajunge în funcţii de conducere prin proiecte personale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102