REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Interlopul ucigaș care l-a amenințat cu moartea pe șeful poliției, ajutat de judecători

Interlopul ucigaș care l-a amenințat cu moartea pe șeful poliției, ajutat de judecători

Replica API 4 august 2021 | 11:43 6057

Interlopul care a transmis live, pe internet, imagini cu pistolul cu muniție letală și grenada pe care intenționa să le folosească pentru a-l omorî pe șeful IPJ Dâmbovița și pentru a-i arunca în aer pe polițiștii care vor avea tupeul să îi bată la ușă are niște aliați de nădejde: judecătorii, scrie spynews.ro

Dragoş Aurelian Ioan, alias „Turku” din Târgoviște, a comis faptele șocante - în urmă cu doar câteva zile, când l-a amenințat cu moartea pe șeful poliției, arătându-și arsenalul - cu ajutorul judecătorilor. Teoretic, mafiotul, care are o crimă la activ, ar fi trebuit să fi fost în spatele gratiilor, după ce a fost prins făcând trafic de droguri. Practic, în pofida probelor zdrobitoare administrate de DIICOT, judecătorii l-au achitat. Mai mult, i-au dat și drogurile înapoi, ca să aibă cu ce să-și prăjească creierii.

„Achită pe inculpatul Ioan Dragoş Aurelian, sub aspectul infracţiunii (de trafic de droguri de mare risc și de instigare la consum de droguri de mare risc - n.r.). Respinge cererea privind confiscarea cantităţii de 33,59 grame pulbere, care conţine Cocaină cu Benzocaină, Phenacetină, Lidocaină şi Levamisol, rămasă, după efectuarea analizelor de laborator, din totalul de 33,69 grame pulbere, depusă la Camera de Corpuri Delicte. Cheltuielile judiciare avansate de stat, incluzând suma de 3.000 lei ocazionată de desfăşurarea urmăririi penale, în care se include şi suma de 1.450 lei reprezentând contravaloarea rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză, rămân în sarcina acestuia”, a decis Tribunalul Dâmbovița, în 2019.

Procurorii DIICOT au atacat hotărârea, explicând că Turku este extrem de periculos, are un omor la activ, că în 2014 și 2015 a amenințat cu moartea mai mulți polițiști, iar pentru trafic de droguri ar trebui să ajungă după gratii, însă judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești le-au râs în nas anchetatorilor și l-au lăsat slobod pe mafiot. „Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 217 din data de 14 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, privind pe intimatul inculpat Ioan Dragoş-Aurelian. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, au decis, anul trecut, capetele luminate de la Curtea de Apel.

Astfel, lăsat liber de judecători, Turku a continuat să-și conducă bolidul cu nările pline de cocaină, a mai amenințat niște polițiști cu moartea, iar zilele trecute, supărat că agenții de circulație i-au făcut dosar penal pentru că șofa „prăjit”, și-a etalat arsenalul, anunțând că îl va ucide pe șeful IPJ și îi va arunca în aer pe polițiștii care îi vor bate la ușă. După publicarea filmului de mai jos, Turku a fost reținut. Ieri, din motive necunoscute, judecătorii au renunțat la obiceiul de a-l lăsa slobod pe mafiot și au dispus arestarea acestuia, pentru 30 de zile.

Culmea, în 2014 și 2015, același traficant de droguri salvat de judecători i-a mai amenințat cu moartea pe polițiști, fluturând niște pistoale, însă, cum, în viziunea magistraților, faptele n-au fost grave, mafiotul a fost lăsat în libertate. Asta, deși interlopul abia se liberase condiționat, înainte de termen, după ce executase câțiva ani, pentru un... omor!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oare cata spaga au luat "domnii" judecatori? Si pana la ce nivel a ajuns spaga?
10
0
sper ca judecatorii si-au cerut si scuze pentru timpul pierdut de individ prin tribunale .In Asia il spinzurau pentru drogurile alea.
10
1
stelica esti acasa bro? sau te-a parasit creierul ca nu-ti mai suporta hoitul? asta e justitie ma?
11
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218