REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Intervenţie în forţă într-un bloc din Eforie: un bărbat s-a baricadat şi şi-a dat foc

Intervenţie în forţă într-un bloc din Eforie: un bărbat s-a baricadat şi şi-a dat foc

Replica API 20 ianuarie 2012 | 00:00 165

Pompierii l-au scos carbonizat

Pompierii l-au scos carbonizat

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţa într-un bloc din Eforie Nord, pompierii evacuând cu forţa trei persoane aflate în apartamentele învecinate şi care din cauza panicii s-au baricadat în locuinţe şi nu deschideau nici măcar salvatorilor. Incendiul ar fi fost provocat în mod intenţionat chiar de către proprietarul unui apartament aflat în blocul 7 de pe strada Mihail Kogălniceanu. Intervenţia militarilor constănţeni a fost îngreunată din cauza faptului că proprietarul apartamentului incendiat blocase uşa de acces cu mai multe obiecte de mobilier. Imediat ce au reuşit să dechidă uşa, pompierii au găsit în locuinţa respectivă o cantitate foarte mare de deşeuri plastice şi din carton care ardeau, motiv pentru care temperatura aerului era foarte ridicată. După stingerea incendiului, în locuinţă a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 60 ani care fusese carbonizat. Incendiul a fost anunţat prin numărul unic de apel de urgenţă 112 la ora 07:56, iar pentru stingerea lui echipajele au lucrat timp de două ore, sub directa coordonare a grupei operative a inspectoratului. La intervenţie au participat şi pompierii civili ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Eforie. Vom reveni.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218