Interviu cu imigranţii ajunşi în centrul de la Galaţi: „Ne place în România, vrem să stăm aici şi să ne căutăm serviciu”

Numai anul trecut în România au ajuns câteva sute de migranţi, persoane provenite din ţările arabe, familii întregi care şi-au abandonat locuinţele şi restul bunurilor, pentru a fugi de război. Unii dintre ei au intrat în ţara noastră în mod legal, prin convenţia făcută de România cu Uniunea Europeană, dar multe alte persoane au ajuns în mod ilegal, venind din Turcia pe Marea Neagră, la bordul unor ambarcaţiuni care nu ofereau nici o siguranţă, riscându-şi viaţa. Altele au ajuns direct în occident, însă, din nefericire, au fost şi destule cazuri în care nu au mai ajuns nicăieri, întrucât ambarcaţiunile pe care se aflau au ajuns direct pe fundul mării.

Dintre acele câteva sute de persoane ajunse în România şi care au dobândit statut de refugiat, unele au preferat occidentul. Totuşi, mai sunt şi cazuri de cetăţeni arabi care au preferat să rămână în România. Am reuşit să punem câteva întrebări unui grup de cetăţeni irakieni, proveniţi din zona de nord a Irakului, populată îndeosebi de etnicii kurzi. Aceştia au fost cazaţi în centrul pentru refugiaţi de la Galaţi. Prin intermediul unuia dintre ei, un tânăr de aproximativ 20 de ani (pe care l-am denumit generic „refugiat”, fără a-i dezvălui numele), singurul vorbitor de limba engleză, am aflat lucruri interesante, precum că vor să se stabilească în ţara noastră să îşi caute un loc de muncă.

Reporter: Aţi ajuns în România pe calea apei, cu o navă fără sisteme de navigaţie şi de siguranţă. Nu v-a fost teamă?

Refugiat: Ba da, tot timpul ne-a fost frică să nu ne scufundăm. Am trecut şi prin furtună, am crezut că nu mai ajungem nicăieri. Toată lumea a intrat în panică, mai ales când am văzut că nu e nimeni la cârmă.

Reporter: Am înţeles că sunteţi cazaţi în centrul de la Galaţi. Care sunt condiţiile acolo? Cum sunteţi trataţi?

Refugiat: Suntem trataţi foarte bine, nu ne plângem de nimic. Ne costă 1000 de euro de persoană pe lună, pentru mâncare, haine, ţigări şi altele. Dacă nu plătim pentru mâncare, de exemplu, trebuie să ne cumpărăm singuri.

Reporter: Drumul din Turcia până în România v-a costat destul de mult. Aţi simţit vreodată că aţi fost traşi pe sfoară?

Refugiat: Bineînţeles că ne-am simţit înşelaţi, pentru că am dat câte 2000 de euro de fiecare, iar cel care i-a încasat a plecat cu banii şi ne-a lăsat baltă.

Reporter: Dar ce activităţi desfăşuraţi în România? Ce vă place să faceţi, în general?

Refugiat: De când ni s-au făcut paşapoarte româneşti, în general ne place să cunoaştem locuri şi oameni noi. Ne putem plimba prin Galaţi şi oriunde în ţară. Am fost la muzee, am vizitat chiar şi Constanţa, timp de câteva zile. Ne-a plăcut ce am văzut. Nu am plătit pentru aceste vizite, ni s-au oferit gratuit.

Reporter: Intenţionaţi să rămâneţi în România sau vreţi să plecaţă spre ţări din occident?

Refugiat: Avem paşapoarte româneşti şi vrem să stăm în România. Eu personal vreau să rămân aici şi să-mi găsesc un serviciu. Nici amicii mei nu vor se plece în Germania. Ne place România, ne plac oamenii şi am dori să rămânem aici. Nu am avut probleme cu nimeni, nu am facut probleme nimănui, vrem să muncim şi să ne câştigăm existenţa.

De precizat că tânărul care ne-a răspuns la acest scurt interviu nu stăpâneşte prea bine unele noţiuni sau denumiri, mai ales în limba engleză. Suma de 1000 de euro pe care a menţionat-o ca fiind taxa pe care o plăteşte lunar ar putea părea exagerată, poate chiar este exagerată, dacă nu cumva este vorba despre o altă monedă. Vom cere lămuriri pe acest subiect din partea autorităţilor române într-un alt interviu şi vom reveni cu detalii. Cert este că Uniunea Europeană a pompat bani mulţi pentru găzduirea refugiaţilor din ţările arabe, câteva milioane de euro. În urmă cu 3 ani, în urma reuniunii Consiliului European de Vară din 25-26 iunie 2015, s-a stabilit ca din bugetul UE să fie atribuită suma de 6.000 de euro pentru fiecare refugiat, indiferent de ţara în care va fi repartizat şi de perioada în care acesta va fi găzduit.

Daniel ALBU