Interviu cu scriitorul constănţean Adrian Cutinov. Despre viaţă, alegeri şi o nouă carte!

Adrian Cutinov, scriitorul născut la malul mării, autor a 3 volume şi un blog de succes, ale cărui cuvinte incărcate de profunzime şi sensibilitate pură au depăşit de mult graniţele ţării, a acordat cotidianului Replica un interviu spumos. Acesta ne povesteşte, în premieră, despre noile sale proiecte, dar şi despre drumul pe care l-a parcurs de când a simţit că a scrie îi este vocaţie, si despre cum i s-a schimbat viaţa, de atunci.

Reporter: Pentru constănțenii care nu au avut plăcerea să te cunoască până în prezent, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Adrian Cutinov: Deși mi-ar fi plăcut să am de spus ceva ieșit din comun despre viața mea, se pare că nu găsesc ce. În afară de pasiunea de a scrie, timpul meu liber se mai umple și cu puțină mișcare. Îmi place sportul. Mă liniștește. Mă echilibrează și, cred eu, mă ajută să devin mai creativ. Alergarea pe malul mării îmi dă o stare de libertate, imposibil de a o descrie în cuvinte.

Ca orice constănțean, iubesc și sunt dependent de mare. Iubesc jazz-ul. Iubesc să citesc și iubesc să cunosc oameni cu personalitate puternică, oameni care au reușit singuri în viață. Am mult de studiat de la astfel de persoane. Încerc să-mi învăț în fiecare zi propriile lecții pe care viața mi le oferă și fac tot posibilul să mă șlefuiesc, cât pot de mult, pentru a deveni un om mai bun. Conform propriului meu set de valori, bineînțeles.

Rep.: Care a fost momentul în care ai simțit chemarea de a scrie? A venit în urma unei experiențe personale, a unei transformări interioare profunde?

A.C.: Am simțit de mic nevoia de a mă exprima într-un mod artistic. Îmi doream ca tot ceea ce simțeam să pot transmite în exterior printr-un anumit tip de limbaj. Primul limbaj de acest fel a fost muzica. În timpul liceului mi-am făcut o trupă. Baladele rock erau la modă pe atunci. Am trăit cu pasiune acea perioadă a vieții mele. Timpul a trecut, iar noi, băieții din trupă, ne-am mărit și viața ne-a împrăștiat în puncte cardinale diferite.

Muzica a rămas o parte din mine. Mi-am dat seama că trăirile interioare nu sunt afectate de modul în care alegi să le transmiți oamenilor. Poți să cânți și să te simți în acel moment un mare poet sau poți să scrii și să te simți în acele clipe un mare muzician care nu așterne pe hârtie cuvinte, ci note muzicale.

Cel mai important este să poți simți. Munca cea mai mare este să încerci să îmbraci aceste emoții interioare în niște haine, pe care să le poată admira cât mai mulți oameni. În artă este importantă lucrarea care ia naștere, nu artistul. El este doar un liant.

Chemarea de a scrie am simțit-o, cred eu, în momentul în care am citit povestea vieții unor importanți scriitori și am înțeles că ei trăiau un zbucium interior continuu. Zbucium pe care-l simțisem și eu de multe ori.

Am început prin anul 2015 să scriu pe un blog personal. Nu îmi scriam numele. Mă notam doar cu un “A.” simplu. Reacțiile cititorilor la articolele mele au fost neașteptate. Un an mai târziu m-am hotărât să-mi scriu numele și atunci a apărut și prima carte “Și frunzele ascund emoții”.

Mi-am dat seama că, atunci când scriu, mă simt invulnerabil. Simt că mă contopesc cu TOTUL. Și atâta timp cât mă face fericit acest lucru, înseamnă că mă transform într-un mic egoist atunci când mă așez la masa de scris. Îmi ofer o porție de fericire.

Rep.: Ne poți povesti cum a luat naștere cartea “Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat” și ce impact a avut asupra publicului de la malul mării?

A.C.: Cartea aceasta s-a născut în urma sutelor de întrebări pe care le-am primit de la cititoarele blogului meu, DespreRealitate.ro. Multe dintre aceste întrebări se tot repetau și am simțit imboldul de a le structura într-o carte, împreună cu răspunsurile pe care eu le-am considerat a fi adecvate.

Nu cred că a avut un impact prea mare asupra publicului de la malul mării, căci, statistic vorbind, cărțile mele se vând în cea mai mare parte în alte orașe din România decât în Constanța. Scrierile mele sunt mai cunoscute în alte locuri decât cele natale. De asemenea, consider că scrierile mele au fost bine primite și de către românii din diasporă. Drept mărturie stau recenziile de pe platforma Amazon.

Rep.: În câte moduri ți s-a schimbat relația cu sexul frumos în urma publicării volumului? Este greșit dacă am considera că te-ai consacrat ca autor al unei cărți dedicate femeilor?

A.C.: Nu aș putea spune că mi s-a schimbat relația cu reprezentantele sexului frumos după ce am lansat această carte. Consider că am avut mereu o bună comunicare cu femeile, în general. Sigur, multe dintre cititoarele mele își doresc ca eu să pot trata și alte subiecte în ceea ce privește capitolul “relații”. Este adevărat că primesc și mai multe mesaje pe rețelele sociale și asta nu face decât să mă bucure, căci, într-o proporție covârșitoare, aceste mesaje sunt de mulțumire și de încurajare. Pentru mine înseamnă că esența cărții a fost bine exprimată în cuvinte.

Cred că această carte nu ar trebui privită ca fiind dedicată exclusiv femeilor. Poate că și unii bărbați ar putea să conștientizeze anumite greșeli, pe care le facem cu toții, fără să ne dăm seama. Atât noi, bărbații, cât și voi, femeile.

Rep.: Cu ce noutăți ne vei surprinde în anul 2020? Lucrezi la un nou volum?

A.C.: Îmi doresc ca în luna martie să lansez cea de-a patra carte a mea. Se va numi “Amantele n-au nicio vină?”. Este o carte despre iubire, despre greșeli, despre trădări și despre regrete. Sper să placă la fel de mult ca și celelalte scrieri ale mele. Vă spun asta în premieră, pentru că nu am divulgat până acum nimănui titlul acestei cărți. O voi lansa și în limba engleză pe platforma Amazon, pentru că s-a dovedit a fi o piață foarte mare de carte, care-mi oferă ocazia a de mă face cunoscut și cititorilor internaționali.

Rep: Cum a fost experiența publicării primei cărți?

A.C.: Experiența primei cărți a fost asemănătoare publicării și celei de-a treia cărți. Stai de fiecare dată cu sufletul la gură. Ți-e frică să nu dezamăgești. Ți-e frică de faptul că ai putea să nu te ridici la anumite standarde, la așteptările cititorilor tăi. Ți-e frică să nu fii penibil și banal.

Cartea este și va rămâne o parte din tine întreaga ta viață. Acolo este sufletul tău. Munca ta. Nopțile tale nedormite. Și mereu va exista undeva un juriu invizibil care te va judeca. Cititorii tăi. Unii sunt buni cu tine, alții sunt nemiloși. Cu toate astea, mergi înainte. Încerci să pășești acolo unde alții nu au avut îndrăzneala s-o facă. O carte bună nu înseamnă să copiezi ce au făcut alții, ci înseamnă să dai viață unei idei la care altcineva nu s-a mai gândit înaintea ta, deși tu folosești un limbaj comun, accesibil tuturor.

Dacă îmi permiteți, voi cita dintr-un articol scris de laureatul premiului Nobel în literatură, nemuritorul Gabriel Garcia Marquez: “Scrisul este o profesie suicidară. Nici o alta nu cere atâta timp, atâta muncă, atâta dăruire, în comparație cu beneficiile sale imediate. Nu cred că sunt mulți cititori care, la sfârșitul unei cărți, se întreabă câte ore de chin și câte dezastre domestice l-au costat pe autor acele două sute de pagini sau cât a fost plătit pentru eforturile lui… După această sumbră trecere în revistă a neșanselor unui scriitor, este natural să ne intrebăm de ce scriu scriitorii. Răspunsul, in mod inevitabil, este pe cât de melodramatic, pe atât de sincer. Ești scriitor, pur și simplu, așa cum ești evreu sau negru. Succesul este încurajator, aprecierea cititorilor tăi te îmbărbătează, dar acestea nu sunt decât avantaje colaterale, pentru că un scriitor bun va continua oricum să scrie, chiar dacă pantofii săi trebuie duși la reparat și chiar dacă volumele sale nu au nici o căutare.”

Rep.: Ce motivație ai si ce anume te inspiră atunci când scrii?

A.C: Motivația este greu de explicat. Este clar că beneficiile materiale nu pot fi aduse în discuție. Acestea sunt derizorii la noi în România. Uneori frizează absurdul.

Motivațiile mele sunt de ordin spiritual. Simt că mă reașez pe un drum de pe care ies uneori fără să-mi dau seama de acest fapt. În scris ești singur. Nu ai echipă. Nu ai pe cine să te sprijini. Nu ai pe cine să trimiți înainte pentru a vedea cum este vremea sau dacă există vreun pericol în fața ta.

Pășești cu încredere, sperând că măcar un singur suflet va găsi urmele tale și acestea îl vor ajuta să nu se rătăcească.

Atunci când scriu, mă inspiră oamenii. Cu felul lor de a fi. Cu speranțele lor. Cu lașitatea unora. Cu puterea de trece mai departe a altora. Precizez că, timp de 12 ani, datorită locului meu de muncă, am avut ocazia să călătoresc foarte mult. Cu siguranță acest lucru și-a pus amprenta asupra mea, ca scriitor. Am cunoscut mulți oameni diferiți și am trăit multe povești.

Rep.: Ai un jurnal în care iți notezi întâmplările vieții de zi cu zi?

A.C.: Nu, nu am un astfel de jurnal, deși sunt momente în care sincer regret că nu mi-am făcut. În schimb, scriu zilnic atunci când încep munca la o nouă carte. Este ca un ritm. Nu trebuie să ieși din el. Dacă o faci, uiți măsura. Și uite așa mă întorc din nou la muzică.

Rep.: Dorești să transmiți un mesaj cititorilor Replica de Constanța?

Îndemn constănțenii să citească pe zi ce trece cât mai multe reviste, ziare, bloguri, poezii, nuvele și romane în detrimentul privitului la televizor. Să considere acest îndemn ca fiind o provocare nouă, ținând cont că suntem și la început de an.

A.C.: Mi-aș dori ca ei să-și aloce puțin mai mult timp și pentru a citi cărțile tinerilor scriitori români. Aceștia au nevoie de susțineri, aprecieri și critici. Contează foarte mult pentru ei. Un scriitor de valoare se formează în foarte mulți ani. Sunt persoane talentate care preferă să renunțe la această pasiune din cauza lipsei de susținere a celor din jur.

Numai așa vom putea da șansa unui nou Emil Cioran, Marin Preda, Mircea Eliade, Eugen Ionescu să ia naștere din rândul nostru. Așa ne vom putea lăuda și noi în toată lumea că România nu duce lipsă de autori cunoscuți în literatura internațională.

Alina MATEI