REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

INTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

INTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

Replica API 25 mai 2020 | 00:17 7123

Cristian Cârjaliu este primarul care, dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat, spun unii. Administrează de 10 ani localitatea Agigea și a venit la conducere ca o gură de oxigen pentru locuitori, în condițiile în care aceștia nu aveau un dispensar, străzi sau canalizare. În cadrul unui interviu acordat ziarului Replica, alesul șef din Agigea povesteşte cum a reuşit să aducă comuna la unul dintre cele mai ridicate standarde de viaţă din România. De asemenea, Cârjaliu și-a arătat indignarea vizavi de modul în care Guvernul Orban a manageriat situația creată de coronavirus. Totodată, a vorbit și despre alegerile ce urmează să aibă loc la vârful PSD, dar și despre cele locale și parlamentare.

În prima parte a interviului, Cristian Cârjaliu a vorbit despre modul în care a manageriat, la nivel local, această ”pseudocriză”, lămurind și aspectul măștilor de protecție pe care le-a distribuit cetățenilor, după ce s-a spus că își face campanie electorală pe seama pandemiei. Nu a cheltuit bani din bugetul local, spune el, măștile fiind confecționate de două angajate ale creșei din localitate.

Pandemia, dar și ”incompetența” Guvernului au afectat grav proiectele aflate în derulare

Proiectele urbei au fost grav afectate, spune Cristian Cârjaliu, în primul rând din cauza neîncasării la bugetul local a cotelor provenite din TVA pe care Guvernul era obligat să le transmită către UAT uri. ”Am avut o perioadă foarte grea, iar în condițiile astea a trebuit să suspend tot ceea ce înseamnă proiect de viitor. Dacă lucrurile merg în acest ritm…nu e vorba doar de Agigea, ci de toate UAT-urile din toată țara. Această criză a coronavirusului trebuia gestionată altfel. Motoarele economice ale României nu trebuiau oprite. A fost cea mai mare greșeală, totul se duce în colaps”, a precizat primarul.

Guvernul i-a luat banii pe care i-a primit pentru un proiect important pentru cetățeni

Administrația Locală din Agigea avea în derulare un proiect de asfaltare și canalizare, în valoare de 3 milioane de euro. Însă, ”acest Guvern fabulos, pe data de 6 ianuarie, a luat banii care se aflau în acest fond și i-a terminat. Aveam proiectul publicat în Monitorul Oficial, semnat, vorbesc despre asfaltarea cartierului Moară și canalizare în cartierul Eroilor și Lac. Este un proiect pierdut, în condițiile actuale nu-l vom mai realiza”, a explicat Cârjaliu. Și la capitolul accesare fonduri europene Agigea a stat foarte bine. De-a lungul anilor, au fost accesate 30 milioane fonduri europene. Proiectul de suflet al edilului pe fonduri europene este școala pe care urmează s-o construiască în Agigea, proiect al cărei valoare se ridică la suma de 2,5 milioane de euro.

Campanie electorală cu amenințări și acuzații?!

La Agigea, a început deja campania electorală. S-au lansat tot felul de acuzații, din partea contracandidatului USR, Gabriel Ciobanu. ”Din neștiință de carte, din prostie. Contracandidatul meu nu are cunoștință de cele mai elementare norme de administrație, de cele mai elementare norme de gramatică. Să pună mâna pe carte să mai învețe”, spune primarul.

Video 1:

Cârjaliu: Guvernul Orban, incapabil

În cea de-a doua parte a interviului, Cristian Cârjaliu a vorbit despre alegerile din interiorul PSD, precizând că nu și-a anunțat, până acum candidatura, nici măcar Sorin Grindeanu, despre care se vehiculează că ar fi în cărți pentru preluarea partidului. Totodată, Cârjaliu spune despre Guvernul Orban că ar trebui demis printr-o moțiune de cenzură, din pricina ”incompetenței” de care a dat dovadă. ”Trebuie sancționată incompetența. E clar că acest Guvern nu mai trebuie să zăpăcească toată România. Am discutat cu toți ce înseamnă primar PNL, PSD și alte formațiuni, din mai multe locuri din România și sunt dezamăgiți de ce se întâmplă, referitor la guvernarea acestei țări. E foarte incapabil Guvernul Orban. Nu poți să oprești o țară întreagă, să distrugi această țară, vom plăti foarte scump, va fi ceva ce nu s-a mai văzut în România. O să vedeți că am dreptate. Nu poți să te împrumuți la nesfârșit și să nu produci nimic”, este de părere primarul din Agigea.

Totodată, edilul a vorbit și despre unul dintre cele mai mari proiecte din Agigea ce vizează construirea celui mai mare centru industrial din județul Constanța care a fost la un pas de a fi anulat din pricina aceluiași Guvern Orban.

Video 2:

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920