REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

INTERVIU SAVUROS cu GHEORGHE HALEȚ, despre CURVĂSĂRIA POLITICĂ din CONSTANȚA! VIDEO

INTERVIU SAVUROS cu GHEORGHE HALEȚ, despre CURVĂSĂRIA POLITICĂ din CONSTANȚA! VIDEO

Replica API 25 august 2020 | 00:18 5519

Gheorghe Haleț, cunoscut în peisajul local drept om de televiziune și cultură, de profesie inginer, a decis să reintre în viața politică și să candideze la alegerile din 27 septembrie. El candidează din partea Partidului Liga Organizată a Regiunilor Drepte (LORD) la președinția Consiliului Județean Constanța, însă totodată deschide și lista de consilieri județeni. Gheorghe Haleț nu ar fi la prima experiență de acest gen. Acesta a fost consilier județean în două rânduri, în anul 1996 și 2000, cu formațiuni politice noi la acea vreme și care ulterior au dispărut din peisajul politic.

„Sunt dezamăgit de ofertele politice”

În cadrul primei părți a interviului, Gheorghe Haleț a afirmat că a refuzat în repetate rânduri să intre în politică în decursul ultimelor două decenii. El a fost convins însă de Constantin Frățilă, fondator al partidului LORD, fost arbitru de fotbal și important om de afaceri.

„Sunt dezamăgit de ofertele politice. În Constanța, cel puțin, sunt jalnice. Am refuzat mulți, credeți-mă. Am cedat insistențelor domnului Frățilă. Am carismă, aduc voturi și alegătorii au nevoie de oameni mai vioi. Nu l-am putut refuza pe domnul Frățilă pentru că a lucrat la sentiment. I-am spus lui Frățilă s-ar putea să aibă noroc, pentru că cetățenii își vor da seama că este nevoie de o persoană care să ne pună la muncă pe toți și să trezească în noi ambiția de a face profit. Constănțenii și-au îndreptat atenția și au votat șmecherii. Uitați-vă la Radu Mazăre, în ultima perioadă a distrus multe: Teatrul Fantasio, Teatrul de Balet, Teatrul de Vară din Mamaia.”, afirmă Gheorghe Haleț, candidat la președinția Consiliului Județean Constanța.

„Candidez la CJC, dar să nu mă votați”

Gigi Haleț este un personaj original ce se caracterizează drept carismatic. Constănțean de trei generații, el descrie orașul ca fiind dezamăgitor și crede că sunt unele persoane care se bucură de acest aspect. Cât despre actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, Haleț nu are foarte multe cuvinte de laudă la adresa sa.

„Cine e Horia Țuțuianu? El nu mai este președintele Consiliului Județean Constanța. Vă dați seama ce i-au făcut cei de la PSD și el a spus că pleacă, că face, că drege, dar mai apoi s-a întors. La ce s-a întors? Rușine. După ce te-au dat afară, trebuie să te duci acasă, băiatule. S-a întors înapoi de unde s-a făcut de râs. Am o problemă personală cu președintele Consiliului Județean Constanța. Eu candidez la CJC, dar să nu mă votați! Sunt primul pe lista de consilieri județeni și vă promit că mă voi ocupa și de Castelul Reginei din Mamaia. Ce batjocură și acolo.”, a mai precizat Gheorghe Haleț.

În prima parte a interviului, Haleț enumeră și câteva dintre motivele pentru care s-a arătat nemulțumit de implicarea CJC în viața culturală constănțeană. Totodată veți putea afla și de ce acesta crede că președintele CJC nu joacă un rol important pe plan local.

Video 1:

„Factorul politic este aproape tembel”

În cea de-a doua parte a interviului, Gheorghe Haleț s-a legat și de Decebal Făgădău, fiind de părere că este începutul unui dezastru politic pentru primarul Constanței.

„Speranța noastră este la factorul politic, iar factorul politic este aproape tembel. Uitați-vă la cei câțiva lideri de pe scena politică. Îl avem pe Făgădău, care se duce aproape pe blat și este în Biroul Politic Național al PSD. Cum se întoarce el în familia de la Constanța, când înainte era trimis după cafea, iar acum este pe cai mari. Am putea să intuim dezastrul politic al lui Făgădău.”, a declarat Haleț.

„PNL este și a fost tot timpul satelitul PSD”

Candidatul LORD la președinția Consiliului Județean Constanța a comentat și pe marginea alianței eșuate dintre PNL și USR care ar fi putut oferi un primar câștigător. Gheorghe Haleț este de părere că liberalii nu s-au dezis de vechile metehne, de a sta sub tutela PSD.

„Nu de mult, Gigi Chiru și Claudiu Palaz se porcăiau între ei în timp ce luptau împotriva lui Radu Mazăre. Era clar că ambii sunt oamenii lui Mazăre. Acum, toți constănțenii așteptau o alianță între PNL și USR, chiar dacă cele două partide nu se suportă. Trebuie să facă orice să înlăture PSD, pentru că știți ce mă gândesc eu? Că sunt blat pentru a-l ajuta pe Făgădău. Găsesc tot felul de motive și se bălăcăresc. Ani de zile, PNL nu a avut primar sau președinte CJC la Constanța. Așa s-a creat legenda că se pupă cu PSD. PNL este și a fost tot timpul satelitul PSD.”, a mai adăugat Gheorghe Haleț.

Mai multe detalii despre acest subiect, dar și despre motivele reale pentru care Gheorghe Haleț s-a decis să candideze la CJC, veți putea afla urmărind cea de-a doua parte a interviului.

Video 2:

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218